Calendar ortodox 6 august. Schimbarea la Față a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sărbătoare cu cruce roșie. Ce rugăgiune trebuie să spui ca să fi protejat de Iisus Hristos

Calendar ortodox 6 august. Schimbarea la Față este o semnificativă sărbătoare religioasă din tradiția ortodoxă, marcată în data de 6 august.
Mircea Filipescu
05 aug. 2023, 20:06
Calendar ortodox 6 august. Schimbarea la Față a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sărbătoare cu cruce roșie. Ce rugăgiune trebuie să spui ca să fi protejat de Iisus Hristos
Calendar ortodox 6 august. Schimbarea la Față a Domnului Dumnezeului. Sărbătoare cu cruce roșie. Ce rugăgiune trebuie să spui ca să fi protejat de Iisus Hristos

Calendar ortodox 6 august. După şase zile de la momentul în care le-a spus ucenicilor Săi: „Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Matei 16, 28; Marcu 9, 1), Iisus i-a ales pe Apostolii Săi favoriți – Petru, Iacov și Ioan – și i-a condus departe, pe un munte înalt numit Muntele Tabor în regiunea Galileea, pentru a se ruga.

Citește și: Părintele Calistrat, avertisment pentru părinți privind educația copiilor: „Acelea se numesc creiere prăjite”

Aceasta a fost o pregătire necesară pentru acei martori importanți ai suferinței Sale la Ghetsimani și ai Patimilor Sale care aveau să vină. Alegerea celor trei apostoli a fost semnificativă: Petru, pentru că tocmai afirmase credința în divinitatea lui Iisus; Iacov, fiind primul dintre ei care a murit pentru credința în Hristos; iar Ioan, care marturisise din propria sa experiență slava divină, devenind astfel purtător al teologiei Cuvântului întrupat, numindu-se „fiu al tunetului”.

Prin această călătorie pe munte, Iisus a dorit să transmită învățătura spirituală a înălțării, care prin progresul continuu în virtute duce la dragoste, cea mai înaltă virtute ce conduce către contemplarea divină. Acest act simboliza esența întregii vieți a Domnului, care, îmbrăcat în slăbiciunea umană, ne-a deschis calea către Tatăl, învățându-ne că tăcerea interioară (isihia) este sursa rugăciunii, iar rugăciunea ne arată slava lui Dumnezeu.

Conform relatărilor evanghelice, chipul lui Iisus a strălucit ca soarele, iar hainele Sale au devenit strălucitoare. Acest moment este privit ca o revelație și confirmare a divinității lui Isus pentru cei credincioși.

În această zi semnificativă, membrii Bisericii Ortodoxe participă la slujbe speciale în cadrul bisericilor lor, iar icoanele reprezentând Schimbarea la Față sunt aduse în procesiune și cinstite în mod deosebit.

Calendar ortodox 6 august. Rugăciune pentru a fi protejat de Iisus Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, mă rog Ție în această zi de mare sărbătoare. Tu, care Te-ai Schimbat la Față în prezența ucenicilor Tăi : Petru , Iacov și Ioan, aleși de Tine să te însoțească pe Muntele Tabor, și Le-ai  arătat lor că slava Ta se poate revărsa ca un mir asupra lumii, care să ne binecuvânteze viața de fiecare zi. La ceas  de mare sărbătoare te  rog, Doamne Iisuse, Tu care ești cu adevărat Raza tatălui Tău,  trimite asupra mea o rază din strălucitoarea Ta lumină ca ea să mă călăuzească în clipele de supărare, când grijile mă sufocă, când nu mai am spor în munca  mea, când dușmanii mă pândesc sau când boala mă învăluie fără să știu.  Schimbarea Ta la Față să mă ajute și pe mine, păcătosul, să găsesc drumul  luminos de care am atâta nevoie,   iar sufletul meu împietrit  de necazuri să se elibereze de supărare și de spaima că  viața mea va fi în continuare un coșmar. Ajută-mă Doamne Hristoase să mi se împlinească și marea mea dorință ….Ajută-mă în acest moment de cumpănă din viața mea și arată-mi drumul care să-mi schimbe cursul vieții, să nu mai am parte de întuneric, de pagubă, de boală și de răzbunarea dușmanilor adunați în jurul meu ca într-o șerpărie. Amin.

Citește și: Părintele Vasile Ioana despre fumat: „Este doar o părere că fumatul te liniștește. Cei care cad în păcatul fumatului, băuturii, desfrânării sunt îngeri murdari”

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4 nativi
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Playtech.ro
Ce să pui la rădăcina bujorilor ca să înflorească spectaculos. Trucuri pentru flori bogate și sănătoase
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Alex Bodi iubește din nou! După despărțirea de Ema Uta, o altă domnișoară i-a furat inima / FOTO
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Evz.ro
Breaking News. Simion și Gavrilă își depun candidaturile, susținuți de Georgescu
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Candidat-surpriză la alegerile prezidențiale. A pus umărul la anularea turului I de către CCR în 2024!
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Prima reacție a Rusiei după înțelegerea între SUA și Ucraina pentru armistițiu în război
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură