Ortodoxe: Sfântul Apostol şi Evanghelist loan
Greco-catolice: Sf. ap. și ev. Ioan; Sf. cuv. Arsenie cel Mare; [Fer. Ieremia Valahul]
Romano-catolice: Fer. Ieremia Valahul, călug. **; Sf. Victor, m.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan este prăznuit de două ori pe an, pe 26 septembrie (ziua trecerii sale la cele veșnice) și pe 8 mai (pomenirea minunii ce se petrece la mormântul său). Sfântul Ioan a fost de meserie pescar și era originar din Betsaida, potrivit crestinortodox.ro. Era cel mai tânăr dintre cei Doisprezece Apostoli. Ioan a fost unul din Apostolii cei mai apropiați ai Domnului Iisus.
La Cina cea de Taină, Apostolul Ioan s-a rezemat pe pieptul Domnului și așa s-a împărtășit din Tainele lui Hristos. Răstignit pe Cruce fiind, Mântuitorul i-a încredințat-o pe Preacurata Sa Maică. După învierea lui Iisus, Ioan a fost primul apostol care a cercetat mormântul gol.
Sfântul Apostol Ioan a popovăduit credinţa lui Iisus la Efes, în Asia. Din porunca împăratului Domițian, Ioan a fost surghiunit în insula Patmos și acolo a viețuit multă vreme. Tot acolo a scris Evanghelia sa, cele trei Epistole și cartea Apocalipsei.
Avea peste o sută de ani când a luat cu sine șapte ucenici, și ieșind din cetatea Efesului, le-a poruncit acestora să sape o groapă în formă de cruce. Apoi, s-a întins în acea groapă în formă de cruce și a poruncit să fie acoperit cu pământ. După o vreme, când credincioșii au deschis mormântul, trupul lui Ioan nu mai era acolo.
În ziua de 8 mai a fiecărui an, din acest mormânt se ridică o pulbere numită mană, ce vindecă pe cei bolnavi.
”Mare şi întru tot lăudate Apostole şi Evangheliste Ioane, de Dumnezeu Cuvântătorule, ucenice iubit al lui Hristos, fierbintele nostru apărător şi în necazuri grabnicule ajutător! Roagă-L pe Domnul Dumnezeu să ne dăruiască iertarea tuturor păcatelor noastre, câte am păcătuit din tinereţe în toată viaţa noastră cu lucrul cu cuvântul, cu pofta şi cu toate simţirile noastre, iar la ieşirea sufletelor noastre din trup ajută-ne nouă, păcătoşilor, să ne izbăvim de vămile văzduhului şi de muncile cele veşnice, ca prin milostiva ta mijlocire să proslăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.