Calendar ortodox 9 septembrie 2022. Cruce neagră. Sfinţii Ioachim şi Ana, sprijinul celor neputincioşi

În această zi, sunt prăznuiţi Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Macii Născătoare de Dumnezeu. Roagă-te, azi, acestor sfinţi pentru rezolvarea grabnică a neînţelegerilor din familie.
Alina Costache
09 sept. 2022, 01:45
Calendar ortodox 9 septembrie 2022. Cruce neagră. Sfinţii Ioachim şi Ana, sprijinul celor neputincioşi

Sărbători religioase 9 septembrie 2022

Ortodoxe: Sfinții Ioachim și Ana

Greco-catolice: Drepții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului; Sf. m. Severian

Romano-catolice: Sf. Petru Claver, pr. *

Calendar ortodox 9 septembrie 2022. Cine sunt Sfinții Ioachim și Ana

Sfinții Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului. Sfântul Ioachim a fost din neamul regelui David. Sfânta Ana a fost fiica preotului Matan, potrivit crestinortodox.ro. Din pricina faptului că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau huliţi de oameni, priviți ca fiind blestemați. În societatea iudaică, familiile sterpe erau socotite a nu avea binecuvântarea dumnezeiască.

După rugăciuni îndelungi, celor doi le-a fost dăruită Fecioara Maria. Sfântul Ioachim a trecut la cele veșnice la vârsta de 80 de ani, iar Sfânta Ana a murit la 70 de ani, la doi ani după Sfântul Ioachim.

Citeste si Maria, fiica de 18 ani a preotului din Maramureș, condusă pe ultimul drum. Nu se vor trage clopotele, trupul neînsuflețit al adolescentei care s-a sinucis nu va fi primit în biserică

Calendar ortodox 9 septembrie 2022. Rugăciune către Sfinții Ioachim și Ana

Cei ce ați născut pe Maica Vieții noastre, de Dumnezeu Năcătoarea și Pururea Fecioara Maria, păziți-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile! Luați aminte la sărăcia noastră sufletească și trupească și îmbogățiți-ne pe noi în Dumnezeu.

Sfântă Ana, ridică sfintele tale mâini, cu care ai îmbrățișat pe Împărăteasa Cerului și a pământului, către Părintele îndurărilor și a toată mângâierea! Ca astfel, trecând cu vederea mulțimea păcatelor noastre, să ne păzească pe noi de foamete, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Așează, Sfântă Ana, în inimile conducătorilor țării acesteia cele bune pentru sfintele lui Dumnezeu biserici!

Păzește pe cei ce te cheamă pe tine de moartea cea fără de veste. Apără-ne de vrăjmașii cei văzuți și de cei nevăzuți. Împacă neînțelegerile din familii, fii sprijin celor neputincioși. Celor căzuți în adâncul păcatelor, luminează-le mintea, ca să se întoarcă la pocăință. Iar în vremea plecării noastre din viața aceasta, să ne aperi pe noi de cei ce se silesc a vâna sufletele noastre.

Citeste si Rugăciunea făcătoare de minuni a lui Arsenie Boca. Preotul o rostea în fiecare seară, înainte de culcare

Bucură-te, Ioachime, sfeșnicul lui Dumnezeu, cel în fapte bune îmbătrânit, prin care întristarea nerodirii s-a pierdut. Veselește-te, că Fiica ta s-a făcut Biserică a lui Dumnezeu, născând pe Hristos Domnul. Luminează-ne și pe noi spre fapte bune, cel ce ești luminătorul celor din întunericul necunoștinței, dulce mângâietor al celor întristați și îndemnătorul celor însoțiți în Sfânta Taină a Cununiei.

Bucură-te, Sfântă Ana, ceea ce ești dăruitoare îmbelșugată și de cele pământești. Veselește-te, lauda femeilor și cununa maicilor, ascultătoare blândă a celor ce te cheamă pe tine, ceea ce ne împlinești cererile cele bune, bogăția săracilor și a văduvelor!

Ne bucurăm și noi, văzând că prin nașterea ta s-a stins datoria păcatului. Fii și de acum înainte, Sfântă Ana, ajutătoarea și mângâierea celor care-și doresc copilași, grabnică tămăduire a celor neputincioși. Căci niciodată nu te-ai ascuns de la năzuința noastră! Ceea ce în chip nemijlocit vezi frumusețea Dumnezeirii, ai răsărit crinul fecioriei și ai hrănit pe Hrănitoarea Vieții. Oamenii au primit atâta mângâiere și încredințarea că vor fi răscumpărați atunci când te-au văzut pe tine alăptând pe Maica Izbăvitorului!

Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, statornicia și răbdarea voastră să ne-o împărtășiți și nouă, celor nevrednici și păcătoși. Ca văzând dragostea voastră, Dumnezeu să ne dea timp de pocăință și de întoarcere. Bucurați-vă și ajutați-ne și pe noi să ne bucurăm împreună cu voi, în Împărăția Cerurilor! Amin.

Spynews
Emoții mari pentru Vlad Pascu! Zi decisivă pentru șoferul drogat care a produs accidentul de la 2 Mai
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Vacanța li s-a transformat într-un coșmar. Ce au putut să pățească niște turiști care au rezervat o cameră cu vedere la mare: ”Am fost înșelați”
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Adrian Alexandrov i-a rupt inima în două
Playtech.ro
Anna Lesko, ipostază de INFARCT la 45 de ani! Costumul de baie mic i-a arătat toate formele
DailyBusiness
Economia României aproape STAGNEAZĂ! Trimestrul doi nu s-a arătat favorabil pentru PIB
Adevarul
Românii nu au dreptul la o moarte demnă. Medic: Ne trebuie testament medical. Pacient: Dumnezeu ne-a dat viață, Dumnezeu ne-o ia
Spynews
Laura Cosoi, imagini emoționante postate cu părinții: „Am mai fi avut multe de povestit...”. Fiica cea mică, Aida, îi amintește de tatăl ei / FOTO
Spynews
Insula iubirii, 13 august 2024. Cornel, uimit de comportamentul Iustinei. Concurentul a avut nevoie de îngrijiri medicale la scurt timp după bonfire: „Am ajutat-o să fie o doamnă”
Evz.ro
Insula iubirii. Cornel Luchian, complet blocat. I s-a făcut rău când a văzut poze cu logodnica
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Rebela tenisului feminin românesc s-a pozat într-o pereche de pantaloni mult prea mulați şi a postat imaginile controversate pe internet
wowbiz.ro
Un al treilea ADN, găsit pe trupul doctoriței ucise. Cu cine era Marina în cabinet?!
Cancan.ro
De ce ar fi înjunghiat-o Ioan Pintaru pe fetița de 11 ani din Anglia. Ce au descoperit anchetatorii. Detalii cutremurătoare
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Ei sunt tinerii care și-au pierdut viața în accidentul pe de Centura Drobetei. Unul dintre aceștia luase chiar astăzi proba teoretică pentru a obține permisul de profesionist
Capital.ro
România devine o forță mondială. Guvernul a confirmat, vom fi primii din lume: Reușim!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
stirilekanald.ro
Cutremurător! Au murit Dani și Dragoș! Sfârșit crunt pentru băieții de 18 ani
substantial.ro
Negocierile pentru o alianță AUR-SOS România pentru prezidențiale au eșuat printre scandaluri și acuzații
MediaFlux
RECALCULAREA PENSIILOR, FINALIZATĂ! Simona Bucura Oprescu a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...