SFANTUL GHEORGHE este cunoscut şi sub numele de Sân-George, fiind considerat un zeu al vegetaţiei, protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor.
In calendarul popular, ca si in traditia crestina, SFANTUL GHEORGHE este o divinitate tanara, hipomorfa, purtata in spate de un cal. In egala masura, el este si o divinitate pastorala, de origine indo-europeana, ziua sa de celebrare fiind considerata a fi momentul de inceput a anului pastoral.
Daca in trecut aceasta sarbatoare era cinstita cu mult fast timp de trei zile, astazi, doar cu totul izolat, mai strabate farmecul ei de altadata. Cele mai multe obiceiuri legate de sărbătoarea SFANTULUI GHEORGHE au fost abandonate pe parcursul timpului, dar importanta sarbatorii in spiritualitatea traditionala ne obliga sa amintim cateva dintre practicile si obiceiurile de odinioara.
SFANTUL GHEORGHE. In ajunul zilei de 23 aprilie, oamenii pregateau cu grija brazde verzi, taiate sub forma patrata, in care infigeau ramuri inmugurite de salcie si flori galbene de primavara cunoscute, in Bucovina, sub numele de calce. In noaptea sau dimineata zilei de SFANTUL GHEORGHE capul familiei, intotdeauna un barbat, aseza brazdele astfel impodobite, de straja la stalpii portilor si ai caselor, la ferestrele si usile caselor si grajdurilor, in gradini si pe mormintele din cimitire. Se credea ca, astfel, oamenii, vitele si semanaturile erau protejate de fortele malefice, ce deveneau extrem de active in acest moment de inceput a anului pastoral.
Masurile de protectie se luau mai ales impotriva strigoilor si strigoaicelor care, conform traditiei, furau mana vitelor cu lapte. Tot impotriva strigoilor se obisnuia a se pune langa poarta casei si la intrarea in grajd o grapa, asezata cu dintii in sus si cu un bracinar de fecior cast petrecut printre acestia.