Sărbători religioase 1 noiembrie
Ortodoxe
Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, din Asia
(Pomenirea morților)
Greco-catolice
Sf. m. Cosma și Damian, doctori fără plată. Pomenirea morților
Romano-catolice
Toți Sfinții
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 1 noiembrie.
Au trăit în secolul al IV-lea, fiind frați, născuți dintr-o mamă creștină și un tată păgân, în Cilicia Asiei. Rămasă văduvă, mama lor le-a dat o bună educație creștină, în spiritul căreia cei doi frați au trăit până la sfârșitul vieții lor.
Au urmat școli înalte ale vremii lor devenind foarte buni doctori pentru bolnavii care sufereau atât cu trupul cât și cu sufletul, fiind adevărați luminători cu dreapta credință pentru mulțime.
Darurile taumaturgice ieșite din comun și faptul că vindecau fără să ceară ceva în schimb — după porunca lui Hristos: „În dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10, 8) — le-au adus titulatura de „doctori fără de arginți”. Au plecat la Domnul cu pace și în dreaptă credință.
Sâmbătă, 1 noiembrie, Biserica Ortodoxa a rânduit să se facă pomenirea morților. Pomenirea din această zi este cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă.