California, pârjolită: 2.400 de hectare de vegetaţie au fost distruse şi 3 oameni, răniţi

Un incendiu de vegetaţie foarte puternic a izbucnit în sudul statului american California. Peste 1.500 de oameni au fost nevoiţi să evacueze zona afectată şi 2.400 de hectare de vegetaţie, precum şi 12 clădiri, au fost distruse. Până acum, trei oameni, între care doi pompieri, au fost răniţi, potrivit România TV.
Romania TV
08 aug. 2013, 10:44
California, pârjolită: 2.400 de hectare de vegetaţie au fost distruse şi 3 oameni, răniţi

Cel puţin trei persoane au fost rănite şi 14 clădiri au fost distruse de flăcări în sudul statului american.

Peste 500 de pompieri, ajutaţi de trei avioane, se luptă cu flăcările care pârjolesc zona de la vest de Los Angeles de aproape 24 de ore. Autorităţile au ordonat evacuarea a trei localităţi. Însă unii nu au reuşit să plece, pentru că flăcările s-au extins extrem de rapid.

Flăcările, alimentate de vegetaţia uscată şi de vântul puternic, au distrus până acum peste 2.400 de hectare de vegetaţie.

Din fericire, însă, pompierii au ajuns la timp pentru a-i salva. Trei oameni au fost răniţi în incendiul de proporţii. Printre ei şi doi pompieri. Pagubele sunt foarte mari.

Pompierii nu au reuşit până acum să controleze incendiul, alimentat de vegetaţia uscată şi de vântul puternic.

DailyBusiness
Boloș: Decât să așteptăm minuni pentru PNRR, mai bine implementăm proiecte
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluiri dureroase făcute de iubita lui Cătălin Botezatu! „Mereu plângeam!“
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care te va face să râzi cu lacrimi. Este partea a treia a unei serii celebre
Capital.ro
Se schimbă banii. Decizia Băncii Centrale privind numerarul. Cum se modifică plățile cu cardul
Playtech.ro
Planta care alungă țânțarii și se întreține ușor. Oricine o poate crește în ghiveci
DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Adevarul
Cum încearcă nord-coreenii să ascundă un distrugător scufundat în fața lui Kim Jong-un. „Este un lucru rușinos”
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Perioadă stresantă pentru această zodie. Trebuie atenție la tot pasul
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Continuă televonela în lumea bogătașilor. Impresara a reacționat după ce a văzut că milionarul și amanta se căsătoresc
kanald.ro
Pensiile și salariile din România ar putea fi înghețate timp de doi ani. Scenariul sumbru al specialiștilor
Cancan.ro
SINGURA carne care te ajută la slăbit și îți menține creierul sănătos, potrivit dr. nutriționist Mihaela Bilic: 'Ideal ar fi să o mâncăm de minimum 2 ori pe săptămână'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Serviciu militar obligatoriu. Risc imens pentru România. Un mare general dă alarma: Vom fi obligați
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
stirilekanald.ro
„Sunt distrusă” Mama Denisei, tânără care a dispărut fără urmă în Italia, face mărturii cutremurătoare! Ce au găsit oamenii legii în frigiderul victimei! Noi detalii schimbă cu totul cursul anchetei
Încă o doctoriță din Iași a murit, la doar 56 de ani. Anca ar fi făcut infarct chiar la muncă
MediaFlux
Pensionarii trebuie să mai aștepte banii promiși! Recalcularea pensiilor întârzie, sistemul fiind încă în teste
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un gigant mondial se extinde cu patru hoteluri de lux în România