Călin Georgescu a răbufnit după asocierea familiei sale cu Mișcarea Legionară: „Pentru mine, mama a fost o icoană. A fost vocea îngerului care îmi cânta”

Ce spune Călin Georgescu despre acuzația potrivit căreia mama acestuia, Aneta Popescu, ar fi făcut parte din Mişcarea Legionară, fiind membră a ”Cuibului Nicolae”, așa cum susține istoricul Florian Bichir, fost membru al Colegiului CNSAS.
Mircea Filipescu
19 ian. 2025, 14:21
Călin Georgescu a răbufnit după asocierea familiei sale cu Mișcarea Legionară:

Candidatul independent la preşedinţie, Călin Georgescu, a reacționat după informaţiile apărute în mediul online potrivit cărora mama lui ar fi făcut parte din Mişcarea Legionară, spunând că este ”un atac josnic şi fals” la adresa familiei lui, fără a oferi detalii sau argumente. De asemenea, Georgescu a anunţat şi ce măsuri va lua ca preşedinte în cazul mamelor care au copii minori şi se află în detenţie.

Călin Georgescu, despre mama lui și Mișcarea Legionară

Istoricul Florian Bichir, fost membru al Colegiului CNSAS, a prezentat, sâmbătă, la B1 Tv, mai multe documente despre care a afirmat că aparțin CNSAS şi din care ar rezulta că mama lui Călin Georgescu, Aneta Popescu, a făcut parte din Mişcarea Legionară, fiind membră a ”Cuibului Nicolae”.

”Preşedintele are datoria de a fi un exemplu prin puterea sa de a ierta şi de a „graţia” păcatele. Aceasta este cea mai mare putere pe care o are un Preşedinte, în numele păcii şi al binelui comun, puterea de a IERTA! Încercarea sistemului opresiv de a crea o reacţie din partea mea, folosindu-se de un atac josnic şi fals la adresa mamei mele, nu va avea însă efectul dorit de ei. Pentru mine, mama a fost o icoană. A fost vocea îngerului care îmi cânta la culcare. A fost mângâierea Domnului care îmi ştergea lacrimile. A fost expresia binelui pur întruchipat în femeia care a pus bazele sufletului meu., Iubiţi-vă mamele necontenit, pentru că mamele sunt legătura dintre voi şi Dumnezeu, doar prin ele aţi putut primi darul de a exista pe această lume”, a precizat Călin Georgescu pe Facebook, duminică, postând şi o fotografie cu părinţii săi.

Citeste si Călin Georgescu, decizie după ce a pierdut la ÎCCJ: Face plângere penală împotriva judecătorilor

Potrivit lui Călin Georgescu, în calitate de preşedinte va graţia toate mamele care nu au fost condamnate pentru fapte de violenţă extremă, omor sau infracţiuni cu prejudicii (grave/deosebit de grave) şi care au ispăşit cel puţin 1/5 din pedeapsă, dacă au acasă minori

”Voi susţine mereu familia mică şi familia MARE – POPORUL, pentru că în definitiv nimic nu este mai important decât familia! Ca om, voi „graţia” şi păcatele acestor falşi jurnalişti, cât şi falsele lor materiale tabloide menite doar să servească sistemului corupt şi josnic care îi remunerează. Mamele ştiu să ierte mai mult ca oricine, să învăţăm să facem la fel şi noi”, a explicat acesta.

Vezi si DOCUMENT Avocata lui Călin Georgescu a publicat decizia Instanţei Supreme în cazul ptimul tur al alegerilor prezidenţiale. „Lovitura de stat este încuviinţată definitiv de către judecătorii ICCJ”

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
Playtech.ro
Când se pierde dreptul de a conduce, în România? Vârstă maximă pentru a sofa
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Vacanța, un lux în 2025. Românii vor plăti mai mult și în Bulgaria
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Pensii mai mari cu 200 de lei pentru acești pensionari! Sumele de bani vor fi livrate într-o săptămână
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă data de expirare la permisul auto. Ordin UE pentru șoferii pensionari. Trebuie să reînnoiască
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
România ar putea rămâne în beznă de Paşte: Avertismentul Transelectrica
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred