După ce a fost eliminat din cursa pentru Cotroceni, Călin Georgescu a părut că se retrage, încet, în anonimatul unde se afla înainte de noiembrie 2024.
Acum însă, Georgescu vrea să contrazică impresia ieșirii din ”scenă”. I-a acordat jurnalistului american Tucker Carlson un interviu online în care face declarații delirante despre cine ar controla ”tot sistemul” din România.
În opinia lui, ”tot sistemul” a fost controlat, până la realegerea lui Donald Trump, de către Anthony Blinken, secretar de stat în mandatul lui Joe Biden! Iar după alegerile din SUA, controlul a fost preluat de Franța!
Potrivit lui Georgescu, președintele Franței și cel al Republicii Moldova ar fi la curent cu faptul că anularea alegerilor de anul trecut ar fi fost ”o intervenție din străinătate”.
”Tot sistemul din România, 100 la sută, este control de interferențe străine, înainte de alegerile din SUA a fost controlat de către Anthony Blinken. După alegeri, este controlat de Franța. Ce mi s-a întâmplat mie este doar o copie a ceea ce i s-a întâmplat lui Trump, dar cu mici diferențe. Acestea includ faptul că am fost acuzat despre interferențe în alegeri, influențe rusești, așa cum a fost vorba și în cazul lui Trump în trecutul său. Cu atât mai puțin, vreau să spun că nu există dovezi și desigur, vorbind despre aceste influențe străine. (…)
Toată lumea știe că a fost o intervenție din străinătate, în special Blinken, că el a dictat ceea ce sistemul trebui să facă, toată lumea știe despre asta, inclusiv Emmanuel Macron, dar și Maia Sandu din Moldova. Ei nu au nevoie de o Românie liberă”, a spus Georgescu, în interviul respectiv.
Pe de altă parte, Călin Georgescu susține, conform declarațiilor din același interviu, că globaliștii ar urmări ”să lanseze al Treilea Război Mondial din România”!
”Cea mai mare bază NATO este în România și că vor să lanseze al Treilea Război Mondial din România și vor să implice Europa și toată lumea.(..) Vor să schimbe NATO într-o forță ofensivă si eu asta am spus dintotdeauna, că nu este războiul nostru, că interesul nostru îl reprezintă negocierile și că România poate fi negociator de pace și lor nu le-a plăcut acest lucru.
Narativul meu a fost în campanie a fost că nu vreau să schimb oamenii, ci sistemul și de asta le-a fost frică despre mine. Sunt de acord ca doar Statele Unite să fie partenerul României și președintele Trump a garantat că poate asigura situația păcii nu doar în Europa, ci în întreaga lume. De aceea spun că România este cea mai importantă țară din lume este exact poarta care poate deschide sau închide poarta către război”, a spus el, citat de realitatea.
Tot în contextul NATO, Georgescu a readus în discuție tema ieșirii României din Alianță și din UE.
”Am fost acuzat că aș vrea să scot România din NATO și din UE, iar răspunsul meu a fost întotdeauna același: îmi place alianța, dar doar dacă servește națiunile, nu dacă le face slugi. În acest moment, noi suntem un stat client către NATO și acest lucru trebuie să înceteze”, a spus suveranistul.
În interviu, Călin Georgescu le declară război total ”globaliștilor”, la unison cu ceea ce face, în opinia lui, SUA.
”Trebuie să luptăm la nivel global împotriva globaliștilor, nu putem accepta doar câteva insule de suveranitate în oceanul de globaliști, avem nevoie de o uniune de țări care ne luptăm împotriva globaliștilor, pentru că steagul libertății pe care SUA îl are trebuie ținut și de țările din jur”, a declarat el.
”M-au acuzat că sunt agent rus, de interferența rusească, nu există nicio dovadă”, a mai spus Georgescu.
Călin Georgescu se află sub control judiciar după ce a fost pus sub acuzare pentru șase infracțiuni, inclusiv instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Nu mai puțin de trei dosare penale instrumentate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost deschise pe numele fostului candidat la prezidențiale.
Georgescu este acuzat de implicare într-o organizație cu caracter fascist și promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate, dar și pentru răspândirea de informații false cu impact asupra securității naționale. Pedeapsa pentru această ultimă infracțiune este închisoarea de la 1 la 5 ani.
Decizia a fost luată în urma reunirii a două dosare penale ce vizează activități extremiste desfășurate la nivel național. Astfel, procurorii au confirmat implicarea activă a lui Georgescu în sprijinirea și aderarea la o organizație extremistă condusă de Marian Motocu. Gruparea avea ramificații în 37 de județe și viza propagarea în spațiul public a ideologiilor legionare și antisemite, dar și organizarea de acțiuni violente împotriva politicienilor, judecătorilor și minorităților etnice.
Numele lui Călin Georgescu apare și într-un dosar instrumentat de DIICOT. Potrivit probelor din dosar, fostul candidat ar fi încercat prin diverse tertipuri, inclusiv prin ordine de plată fără acoperire, să stingă datoria de 1,1 milioane de euro către afaceristul buzoian Răzvan Leu, care l-a denunțat la DIICOT.
Citește și E OFICIAL! Elena Lasconi, OUT din cărțile USR pentru prezidențiale. Vot masiv pentru Nicușor Dan