Călin Popescu Tăriceanu, atac dur la adresa şefei DNA: Vrea să controleze totul. Să meargă în Rusia şi să dea mâna cu Putin

Călin Popescu Tăriceanu a lansat un atac extrem de violent la adresa șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Şeful Senatului consideră că prin acțiunile sale, Kovesi încearcă să controleze ceea ce se întâmplă în România.
Filip Stan
26 sept. 2017, 13:37
Călin Popescu Tăriceanu, atac dur la adresa şefei DNA: Vrea să controleze totul. Să meargă în Rusia şi să dea mâna cu Putin
Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi, referitor la solicitarea trimisă la CSM de Laura Codruţa Kovesi pentru a analiza dacă afirmaţiile ministrului Justiţiei Tudorel Toader conform cărora procurorii nu pot verifica legalitatea hotărârilor de guvern sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar, că este „siderat” de astfel de acţiuni şi consideră că acestea arată doar lipsa de cunoaştere a justiţiei. Tăriceanu a afirmat că nu există o „superputere” care să controleze instituţiile publice „aşa cum vrea doamna Kovesi”.

Citeşte şi:  DNA sesizează CSM ca urmare a afirmaţiei Tudorel Toader despre dosarul Belina: E o formă de imixtiune în activitatea procurorilor

„Dânsa (Laura Codruţa Koves, n.s.) s-a supărat şi l-a reclamat pe ministru (ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, n.r.). Sunt absolut siderat când văd asemenea acţiuni care denotă şi o necunoaştere, până la urmă, a esenţei juridice. Cred că ministrul a fost extrem de clar în ceea ce a spus, subliniind că legile şi ordonanţele de urgenţă pot fi contestate la CCR, iar celelalte piese de legislaţie la care s-a referit, cum sunt şi hotărârile de guvern, fac obiectul sesizării la contenciosul administrativ. Nu cred că trebuie să se supere nimeni în această privinţă”, a declarat Tăriceau.

El a adăugat că nu exista posibilitatea de a crea o superputere care să controleze instituţiile publice „aşa cum vrea doamna Kovesi”.

„Dacă ea crede că ăsta este modelul de urmat, poate să meargă în Rusia şi să dea mâna cu domnul Putin”, a mai spus Tăriceanu.

Procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) să analizeze dacă afirmaţiile ministrului Justiţiei Tudorel Toader conform cărora procurorii nu pot verifica legalitatea hotărârilor de guvern sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar, considerând că ministrul a indus în opinia publică ideea că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal.

„În cursul zilei de 26 septembrie 2017, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a făcut o serie de consideraţii de natură juridică, în contextul unor întrebări ale reprezentanţilor mass media despre o cauză aflată în lucru la procurorii D.N.A., cunoscută drept “dosarul Belina”. Astfel, ministrul Justiţiei a afirmat, între altele, că legalitatea unei hotărâri de guvern nu o verifică procurorii, ci judecătorii de contencios administrativ”, consemnează DNA.

„Declaraţiile domnului Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, cu privire la o anchetă penală a D.N.A. în curs, ce are ca obiect cercetarea unor fapte penale, reprezintă o formă de imixtiune în activitatea procurorilor. Sub acest aspect, procurorul şef al D.N.A. a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) să analizeze dacă aceste afirmaţii sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar, întrucât prin declaraţiile din data de 26 septembrie 2017, domnul ministru al Justiţiei a indus ideea în opinia publică că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal”, precizează DNA.

În susţinerea cererii adresate C.S.M. se mai arată: “Apreciem că exprimarea publică a unui punct de vedere trebuie, în mod obligatoriu, să respecte principiul responsabilităţii, deontologia profesională şi buna credinţă. Acreditarea ideii că procurorii D.N.A. nu investighează fapte ce reprezintă încălcării ale legii penale sunt de natură să afecteze încrederea opiniei publice în activitatea desfăşurată de D.N.A. Preluarea afirmaţiilor şi de către alte publicaţii a contribuit la amplificarea acestor consecinţe, cu afectarea independenţei întregului sistem judiciar şi manipularea opiniei publice”.

În ceea ce priveşte problema de drept invocată în declaraţiile ministrului Justiţiei, DNA menţionează că „aceasta a fost tranşată în mod definitiv de către Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie prin Decizia penală nr. 13 din 24 ianuarie 2014 a completului de 5 judecători, prin care s-a stabilit că fapta ministrului care promovează o hotărâre de guvern având ca obiect trecerea în mod nelegal a unui bun imobil din domeniul public al statului într-o altă formă de proprietate publică, producând un avantaj patrimonial unei societăţi comerciale, constituie infracţiunea de abuz în serviciu”.

În ceea ce priveşte o altă decizie a Curţii Constituţionale, decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, DNA susţine că „aceasta este aplicabilă unor acte normative de nivelul legilor şi ordonanţelor de urgenţă şi nu actelor administrative emise prin hotărâri de guvern”.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat marţi că legalitatea unei hotârâri de guvern este verificată de judecătorul specializat în contencios administrativ, nu procurorul. Precizarea sa vine după ce procurorul- şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a afirmat, referindu-se la Hotărârea de Guvern din cazul Belina, c- DNA nu urmăreşte astfel de acte normative, dar când apar informaţii că ceva e în neregulă, se sesizează din oficiu.

„Hotărârile de Guvern sunt acte normative infralegale, sub lege, în ierarhia actelor normative. Hotărârile de Guvern pot crea suspiciuni privind legalitatea. În această ipoteză, verificarea legalităţii actelor narmative infralegale se realizează de către instanţa de contencios administrativ. (…) Prin urmare, în opinia mea, legalitatea unei Hotărâri de Guven nu o verifică procurorul, ci judecătorul specializat în contencios administrativ”, a precizat ministrul, răspunzând unei întrebări.

Toader a explicat că actele normative infraconstituţionale – cele cu putere de lege – se veritică sub aspectul constituţionalităţii de către CCR, iar cele care sunt sub lege, se verific de către instanţa de contencios administrativ, de către judecătorul specializat

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi a declarat luni, la Europa FM, referindu-se la dosarul „Belina”, că nu este o noutate pentru DNA să ancheteze miniştri, precizând că dosarul nu este din 2014, ci din mai 2017, aflându-se într-o etapă intermediară.

„DNA îşi face treaba. Dosarul e într-o etapă intermediară. Persoanele cercetate în dosar au dreptul să aducă probe în favoarea lor. În ultimii ani am tot anchetat miniştri. Pentru noi nu e o noutate. Am tot anchetat miniştri. Însă, s-a creat o confuzie: dosarul nu e din 2014. Ci în luna mai 2017. În 4-5 luni, am făcut primele acte şi cercetări”, a declarat şefa DNA.

Ea a spus că în presă au mai apărut informaţii pe acest subiect, „dar nu înseamnă neapărat că ce scrie în presă e şi adevărat”.

„Dar noi putem să verificăm”, a subliniat Laura Codruţa Kovesi.

În ceea ce priveşte hotărârea de Guvern din cazul Belina, procurorul-şef al DNA a declarat: „Noi nu urmărim Hotărârile de Guvern. Dar când apar informaţii că e ceva în neregulă cu o hotărâre de Guvern, noi ne sesizăm din oficiu”.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru toți șoferii din România. Ai timp mai puțin de 24 de ore să o achiți
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Ce înseamnă când visezi bani: Noroc sau pagubă
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Gigi Becali nu mai candidează la președinția României, după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
DOCUMENT. Verdictul oficial pentru Călin Georgescu. Anunțul BEC privind blocarea candidaturii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre salariul minim în România. „Este un mecanism de calcul european”
MediaFlux
TAXĂ de 700 de LEI pentru APARTAMENTE! SUMELE cresc cu NUMĂRUL de CAMERE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT