Călin Popescu Tăriceanu, despre demisia lui Oprea: În contextul actual, gestul este bine-venit

Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, susține că demisia lui Gabriel Oprea din Parlament este "un gest bine-venit".
Filip Stan
23 sept. 2016, 13:46
Călin Popescu Tăriceanu, despre demisia lui Oprea: În contextul actual, gestul este bine-venit

„Salut gestul domniei sale. Cred că, în contextul actual, gestul domniei sale este foarte bine-venit”, a declarat, vineri, Călin Popescu Tăriceanu.

El a explicat că a existat o solicitare privind reluarea votului senatorilor pe cererea DNA care a fost înregistrată la Cabinetul președintelui Senatului, însă, odată cu demisia lui Oprea, aceasta ar rămâne fără obiect.

„În mod normal, aceste chestiuni ar trebui să intre pe procedura parlamentară, și anume, luni, în BP să fie discutată această cerere, să fie repartizată Comisiei juridice care urmează să vină cu un punct de vedere, iar plenul este suveran. Dar din moment ce domnul Oprea și-a dat demisia, atunci această cerere probabil că nu mai are sens. Eu am discutat și cu colegii mei și am spus că, dacă avem o bază regulamentară pentru reluarea votului, eu sunt favorabil acestei idei”, a spus Tăriceanu.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anunțat vineri că va demisiona din funcția de senator.

Citeşte şi: Gabriel Oprea demisionează din Senat

DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Spynews
Mihai Albu a ajuns în fața altarului alături de mireasa lui, Elena. Informații în timp real de la cununia religioasă
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Cel mai mare castel din lume se află la 5 ore de București. Structura defensivă unică în Europa are o arhitectura spectaculoasă
Capital.ro
Se elimină ITP-ul. Schimbare majoră la inspecția tehnică auto. Se cere un test de emisii anual
Playtech.ro
Ce nu ai voie să pui pe parbriz. Detaliul pentru care şoferii iau amenzi usturătoare
DailyBusiness
34 de studenți români afectați de interdicția SUA pentru studenții străini a Harvard
Adevarul
Obama a început totul, Trump a continuat. Analiza care dărâmă miturile despre politica externă americană
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Andreea Perju și iubitul ei sărbătoresc doi ani de relație. Fotografie rară cu actrița și partenerul ei de viață / FOTO
Spynews
Noi opțiuni la companiile aeriene low-cost. Locuri în picioare în avion, pentru doar 1€
Evz.ro
Ce pățești dacă ai mașina înmatriculată în alt județ
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
kanald.ro
Se schimbă legea căsătoriilor în România: Ce trebuie să știe cuplurile care se căsătoresc în 2025
Cancan.ro
Piedone, caz de Dosarele X într-un restaurant din Bragadiru. Cum s-a transformat carnea de porc în… pastramă de oaie!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru cei care vor permis de conducere. Șoferii trebuie să treacă trei teste medicale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
stirilekanald.ro
Cine este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Era patronul unei cunoscute patiserii din oraș
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
Românii care primesc cel puțin 700 de lei de la stat! Banii nu sunt gratis și trebuie munciți
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aeroportul unic în lume. E singurul loc de pe Pământ unde poți ateriza în trei țări deodată