Călin Popescu Tăriceanu a discutat despre aprofundarea cooperării parteneriatului strategic România – SUA, susţinând că acesta este constituit pe elemente care depășesc aspectele temporale ale alternanței guvernărilor politice. În plus, şeful Senatului a reliefat rolul României în adaptarea și implementarea măsurilor de apărare și descurajare pe flancul estic al NATO și a pledat pentru întărirea prin diversificare a dialogului politic România – SUA și pentru sporirea participării economice și strategice a SUA pe teritoriul României.