Călugărul exorcist de mănăstirea Tanacu, Daniel Corogeanu, eliberat condiţionat

Fostul preot Daniel Petru Corogeanu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru moartea unei măicuţe pe care a ţinut-o legată pe o cruce improvizată timp de trei zile, va fi eliberat condiţionat, miercuri, din Penitenciarul Vaslui, după ce a ispăşit două treimi din pedeapsă. El nu a făcut probleme în închisoare. Presa a relatat că Daniel Corogeanu a participat la toate acţiunile cultural-educative şi a jucat chiar fotbal.
Romania TV
29 nov. 2011, 16:21
Călugărul exorcist de mănăstirea Tanacu, Daniel Corogeanu, eliberat condiţionat

Noi am făcut propunerea de eliberare condiţionată a deţinutului Petru Corogeanu în urma evaluării făcute de către Comisia de eliberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui. În cererea înaintată către Judecătorie am prezentat o evaluare a deţinutului Petru Corogeanu care a participat în mod activ la acţiunile din interiorul penitenciarului. Instanţa a analizat această propunere şi a dispus punerea în libertate condiţionată a lui Petru Corogeanu„, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Petru Toma.

Penitenciarul Vaslui nu a primit încă hotărârea definitivă şi irevocabilă a Judecătoriei Vaslui, aceasta putând fi atacată până miercuri inclusiv de către procurorul de caz.

Fostul preot Petru Corogeanu a fost încarcerat la Penitenciarul Valsui în 30 ianuarie 2008, după ce a fost condamnat la şapte ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru lipsire ilegală de libertate urmată de moartea victimei. Sentinţa a fost dată după mai mult de doi ani şi jumătate de procese în care Petru Corogeanu a fost judecat de mai multe instanţe din ţară.

În iunie 2005, fostul preot, împreună cu patru măicuţe, au supus a altă măicuţă de 23 de ani unui ritual de exorcizare, la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Tanacu, judeţul Vaslui. Măicuţa a murit după ce a fost ţinută trei zile fără apă şi mâncare, fiind imobilizată pe o cruce de lemn.

Trei din cele patru măicuţe au fost eliberate condiţionat la sfârşitul anului trecut, iar cea de-a patra a fost pusă în libertate la mijlocul acestui an.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Greșeala care îți face mașina praf. Mulți șoferi nu-și dau seama
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii