Tânărul, acum în vârstă de 25 de ani, a ajuns să fie dependent de un aparat de dializă. Cel mai probabil, el va rămâne țintuit la pat toată viața, după ce a suferit o insuficiență renală, scrie Vice.com.
La scurt timp după ce și-a vândut rinichiul, Wang, care locuiește în provincia Anhui, a povestit cum a început totul. El voia să își cumpere un iPad 2, dar nu avea suficienți bani.
„Eram într-un grup online de chat când am primit un mesaj de la o persoană care se ocupa de vânzarea rinichilor. Mi-a spus că îmi poate oferi 20.000 de yuani”, a spus adolescentul.
Ulterior, el a fost supus unei operații ilegale prin care i-a fost recoltat rinichiul. Organul a ajuns apoi la un beneficiar necunoscut. Abia când adolescentul s-a întors acasă cu cele două produse Apple, mama sa a devenit suspicioasă.
Câteva luni mai târziu, Wang a făcut o infecție la rinichi, din cauza lipsei de îngrijiri post-operatorii, iar apoi a început să dea semne de insuficiență renală. Acum, afecțiunea este atât de severă încât tânărul nu se mai poate da jos din pat și este dependent de un aparat de dializă.
Medicii spun că tânărul ar avea nevoie de un transplant de rinichi pentru a putea duce o viață normală.
Până acum, nouă persoane implicate în operația ilegală au fost arestate. China a interzis traficul de organe în 2009, însă numărul mare de persoane care au nevoie de un transplant continuă să alimenteze cererea de pe piața neagră a organelor.