Camera Deputaţilor: Reglementări privind accesul la dosarul electronic de sănătate al pacientului

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 258 voturi ''pentru'', 4 ''împotrivă'' şi 3 abţineri, un proiect de lege care reglementează accesul la dosarul electronic de sănătate al pacientului, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 498/2018, scrie Agerpres.
Romania TV
06 feb. 2019, 15:22
Camera Deputaţilor: Reglementări privind accesul la dosarul electronic de sănătate al pacientului

Proiectul de lege iniţiat de Guvern are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul armonizării prevederilor referitoare la dosarul electronic de sănătate al pacientului cu dispoziţiile Curţii Constituţionale cuprinse în decizia nr. 498/2018.

Potrivit prevederilor adoptate, unităţile medicale au obligaţia asigurării condiţiilor de utilizare a informaţiei medicale în format electronic, prin intermediul sistemului dosarului electronic de sănătate al pacientului. În situaţia în care se utilizează un alt sistem informatic, acesta trebuie să fie compatibil cu acest sistem din Platforma informatică din asigurările de sănătate, caz în care furnizorii sunt obligaţi să asigure condiţiile de securitate şi confidenţialitate în procesul de transmitere a datelor medicale.

Dosarul electronic de sănătate conţine date şi informaţii clinice, biologice, diagnostice şi terapeutice, personalizate, acumulate pe tot parcursul vieţii pacienţilor. Dosarul electronic de sănătate al pacientului se constituie cu ocazia transmiterii primului document medical al acestuia în DES de către medicii care îşi desfăşoară activitatea în unităţile sanitare, fără consimţământul pacientului, realizarea şi implementarea acestuia fiind de utilitate publică de interes naţional.

Utilizarea dosarului electronic de sănătate are drept scop prioritar creşterea calităţii şi eficienţei actului medical prin accesul imediat la date şi informaţii medicale, precum şi furnizarea de date şi informaţii statistice necesare politicilor de sănătate, cu implicarea pacientului ca factor activ al protejării şi promovării propriei sănătăţi prin completarea informaţiilor privind antecedentele personale, fiziologice şi patologice, regim de viaţă, precum şi prin consultarea directă a datelor medicale proprii din dosarul său de sănătate.

Sistemul dosarului electronic de sănătate este un serviciu public furnizat de CNAS, pentru toţi pacienţii care sunt asiguraţi ai sistemului de asigurări sociale de sănătate şi pentru toţi furnizorii de servicii medicale pe toate tipurile de asistenţă medicală, indiferent dacă se află sau nu în relaţie contractuală cu o casă de asigurări de sănătate. Acest serviciu urmează să fie utilizat gradual de la data implementării în sistemul DES a funcţionalităţilor specifice fiecărui tip de asistenţă medicală.

În cazul pacienţilor pentru care se constituie DES, datele şi informaţiile sunt structurate în module, respectiv: modulul „Sumar de urgenţă”, modulul „Istoric medical”, modulul „Antecedente declarate de pacient”, modulul „Documente medicale” şi modulul „Date personale”.

Datele şi informaţiile din DES sunt accesibile medicilor numai cu consimţământul pacienţilor, cu excepţia datelor şi informaţiilor din modulul ”Sumar de urgenţă”, care sunt accesibile medicilor care îşi desfăşoară activitatea într-o structură de urgenţă, respectiv camera de gardă, UPU, CPU şi serviciile de ambulanţă şi medicilor care îşi desfăşoară activitatea în asistenţă medicală primară, numai în vederea realizării actului medical, fără a fi necesar consimţământul pacientului.

Accesul medicilor la date şi informaţii se realizează în baza unui certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, certificat înregistrat la casa de asigurări de sănătate în raza administrativ-teritorială în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Consimţământul pacientului pentru vizualizarea de către medici a datelor şi a informaţiilor din DES se exprimă înainte de prezentarea la medic de către pacient sau la prezentarea la medic.

Datele din dosarul electronic de sănătate al pacientului se păstrează pe întreaga durată de viaţă a pacientului, iar după decesul acestuia, datele din DES se arhivează potrivit legii, urmând a fi pseudonimizate şi prelucrate exclusiv în scopuri de cercetare ştiinţifică ori în scopuri statistice, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare.

Un alt articol adoptat prevede că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani de la data emiterii.

Camera Deputaţilor este for decizional. 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!