Cămine STUDENŢEŞTI în Bucureşti. Topul CĂMINELOR PRIVATE FOTO

Anul universitar se apropie, iar studenţii au început goana după un loc de cazare. Cum Bucureştiul rămâne principalul centru universitar din ţară, cererile pentru cazare, fie în cămine, fie în locuinţe închiriate, sunt foarte mari. Cum locurile în căminele de stat nu sunt suficiente pentru numărul mare de studenţi, aceştia sunt nevoiţi să găsească o alternativă. RomaniaTV.net a realizat un top al celor mai mari cămine private din Capitală.
Cristiana Ionescu
22 sept. 2014, 07:08
Cămine STUDENŢEŞTI în Bucureşti. Topul CĂMINELOR PRIVATE FOTO

Universitatea din Bucureşti pune la dispoziţia studenţilor un număr de 5300 de locuri în căminele proprii, în condiţiile în care numărul celor care frecventează cursurile facultăţilor din cadrul Universităţii este de peste 38.000. Prin urmare, mii de studenţi sunt nevoiţi anual să scoată bani buni din buzunar pentru a-şi permite să urmeze cursurile Universităţii.

O alternativă pentru studenţii din provincie sunt căminele particulare. În Bucureşti sunt destul de multe cămine private, însă preţurile acestora pot fi destul de piperate, în funcţiile de condiţiile oferite şi de zona în care sunt amplasate.

VEZI AICI CĂMINELE UNIVERSITĂŢII BUCUREŞTI

Cel mai mare cămin privat din Bucureşti este West Gate Studios, amplasat în cartierul Militari, în apropiere de staţia de metrou Preciziei. Complexul oferă aproape 2000 de locuri de cazare în garsoniere şi apartamente cu două camere.

Locuinţele sunt dotate cu aer condiţionat, maşină de spălat, frigider, internet, plită electrică şi alte utilităţi.

Cei care se hotărăsc să închirieze un loc în West Gate trebuie să aibă bani puşi deoparte, întrucât la semnarea contractului de închiriere trebuie să achite un avans echivalent chiriei pe şase luni sau 12 luni. Preţul pentru o garsonieră porneşte de la 80 de euro/lună pentru cei care plătesc în avans 12 luni. Cei care optează să plătească doar pentru şase luni vor scoate din buzunar 100 de euro/lună. La această sumă se mai adaugă lunar cheltuielile de întreţinere în valoare de 25 de euro lunar de persoană.

Campusul este dotat cu supermarket, sală de fitness, restaurant, parcare pentru maşini şi biciclete şi centru medical.

Mai multe informaţii despre WEST GATE STUDIOS găsiţi AICI

Cel mai nou complex de cămine studenţeşti private se numeşte Arcca şi dispune de 351 de locuri de cazare în trei cămine situate în Vitan, Pajura şi Titan.

În căminul studenţesc Arcca Vitan preţul pentru un loc într-o cameră de două persoane este de 130 euro pe luna, cu utilităţile incluse. În camerele cu 3 locuri preţul este de 100 de euro pe luna cu utilităţile incluse. Camerele dispun de baie proprie, frigider, cuptor cu microunde, birouri şi dulapuri.

Căminul are bucătării comune la fiecare etaj, complet mobilate şi utilate, săli de lectură, wi-fi, sală de petreceri, pază şi supraveghere video, spaţii verzi şi acces la spălătorie şi uscătorie.

Căminul studenţesc Arcca Pajura are camere cu 3 locuri, costul fiind de 115 euro pe lună cu utilităţile incluse. Camerele dispun de baie proprie, frigider, cuptor cu microunde, birouri şi dulapuri.

Costul unui loc în căminul studenţesc Arcca Titan este de 350 de lei pe lună într-o cameră cu 3 locuri şi 430 de lei pe lună în cele pentru două persoane. În acest cost sunt incluse toate cheltuielile cu utilităţile.

Studenţii care doresc să experimenteze viaţa din renumitul campus Regie trebuie să ştie că există un cămin privat şi acolo. Căminul aparţine Institutului Teologic Baptist şi pune la dispoziţie circa 300 de locuri de cazare.

Un loc de cazare în campusul Institutului Teologic Baptist costă în jur de 300 de lei de persoană, iar camerele au câte trei şi patru locuri. Prioritate în cadrul acestui cămin au studenţii de la ITBB, însă în fiecare an rămân locuri disponibile şi pentru doritori de la alte facultăţi.

Informaţii despre acest campus găsiţi AICI

O altă variantă pentru studenţii provinciali poate fi căminul particular din zona Mihai Bravu, în sectorul 3 al Capitalei. Preţul unei chirii în acest campus este de puţin peste 300 de lei, la care se adaugă şi utilităţile, ajungând la aproximativ 380 de lei pe lună.

Camerele sunt dotate cu patru sau şase paturi, aer condiţionat, internet, mobilier nou, maşină de spălat, frigider, aragaz şi televizor.

Dezavantajul acestui cămin constă în faptul că dispune doar de 50 de locuri, aşadar acestea se ocupă foarte repede.

Detalii găsiţi AICI

Căminul Studenţesc nr.1 pune şi el la dispoziţia studenţilor 300 de locuri de cazare în camere cu două şi trei paturi. Campusul oferă grup sanitar în fiecare cameră, bucătării complet dotate pe fiecare palier, televizor, frigider în fiecare cameră, maşini de spălat la comun, internet şi serviciu de paza non-stop.

Pentru un loc în acest cămin un student trebuie să scoată din buzunar circa 500 de lei lunar, preţ în care sunt incluse toate utilităţile.

Ocuparea unui loc în cămin se face în ordinea înscrierilor pe bază unui contract pe durata de 6 sau 12 luni.

Mai multe detalii despre acest cămin găsiţi AICI

Studenţii care totuşi nu prind un loc nici măcar în căminele particulare nu au încotro decât să-şi închirieze o garsonieră sau un apartament. În Capitală, preţul pentru o garsonieră situată în zona centrală porneşte de la 200 de euro şi poate ajunge şi la 450 de euro pe lună.

Pentru un apartament cu două camere, tot în zona centrală, chiriile pornesc de la 300 de euro pe lună, în timp ce pentru un apartament cu trei camere, negocierile încep de la 400 de euro pe lună.

În vestul Capitalei, preţurile scad considerabil, ceea ce îi determină pe cei mai mulţi studenţi să închirieze locuinţe în zone precum Drumul Taberei sau Militari.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte