Camionetă prăbuşită în prăpastie în Gorj. Şoferul, cercetat pentru vătămare corporală

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală pe numele şoferului camionetei care s-a răsturnat într-o prăpastie din judeţul Gorj, 20 de persoane fiind rănite în urma accidentului
Romania TV
07 aug. 2013, 10:44
Camionetă prăbuşită în prăpastie în Gorj. Şoferul, cercetat pentru vătămare corporală

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj, subcomisar Daniel Tică, pe numele şoferului, în vârstă de 35 de ani, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală, informează Mediafax.

Şoferul le-a spus poliţiştilor că nu poate preciza cu exactitate câte persoane se aflau în camionetă şi în remorca tractată de aceasta întrucât a preluat pasagerii pe traseu şi urma să îi transporte pe munte la cules de afine.

Conform directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, Dan Vîlceanu, miercuri, în jurul prânzului, o altă victimă a accidentului s-a prezentat la Spitalul Orăşenesc din Baia de Aramă, numărul răniţilor ajungând astfel la 20.

El a precizat că trei dintre răniţi sunt în stare gravă, fiind transportaţi cu elicoptere la spitale din Timişoara şi Bucureşti.

La Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală a fost transportată cu elicopterul SMURD o femeie de 33 de ani care are un traumatism de coloana vertebrală, în timp ce o fată de 13 ani a fost transportată cu un alt elicopter la Spitalul Judeţean din Timişoara, aceasta având un traumatism facial şi un traumatism toracic major.

Un al treilea elicoter SMURD urmează să transporte, în cursul zilei de miercuri, către un spital din Capitală, o a treia victimă rănită grav, fiind vorba despre un bărbat de 35 de ani care are fracturi sterno-costale.

Conform directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, la spitalul din Baia de Aramă au rămas internate 13 persoane rănite în accident, alte patru fiind internate la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu.

O camionetă în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat într-o prăpastie adâncă de aproximativ 20 de metri, miercuri dimineaţă, în jurul orei 04.30. Accidentul a avut loc pe un drum forestier din satul Cerna, comuna Padeş, din judeţul Gorj, într-o zonă de munte, greu accesibilă.

Informaţiile privind numărul persoanelor aflate în camionetă şi al celor răniţi au fost contradictorii. Potrivit primelor date, în camionetă s-ar fi aflat 20 de persoane, iar cel puţin 12 dintre acestea au fost rănite. Şoferul maşinii le-a spus însă poliţiştilor că în maşină ar fi fost aproximativ zece persoane.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj, Daniel Tică, afirma că şase persoane au fost rănite şi transportate la spital. Reprezentantul Poliţiei a revenit apoi spunând că ar fi 18 răniţi, dintre care doi în stare gravă. El spunea că numărul total al răniţilor este incert deoarece unii dintre răniţi au ajuns la spital cu maşini private.

Pentru scoaterea victimelor din prăpastie au intervenit reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi salvamontişti, iar pentru preluarea răniţilor la faţa locului au ajuns nouă ambulanţe din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin.

Reprezentantul IPJ Gorj preciza că şoferul maşinii, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Obârşia Cloşani, judeţul Mehedinţi, a fost testat cu alcooltestul şi s-a stabilit că nu consumase băuturi alcoolice.

În urma cercetărilor, poliţiştii gorjeni au stabilit că accidentul s-a produs din cauza unei greşeli a şoferului.

Conform raportului de eveniment întocmit de anchetatori, motorul camionetei cu remorcă s-a oprit într-o rampă, pe drumul forestier care leagă Cerna Sat de Barajul Cerna, comuna Padeş, judeţul Gorj. Şoferul a încercat să repornească maşina, motorul nu a mai răspuns manevrelor făcute de acesta, iar camioneta a luat-o la vale, până s-a răsturnat în pârâul Naiba, aflat la o distanţă de aproximativ 20 de metri de drum.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Cum este viața Oanei Ioniță, după divorțul de fostul soț! Vedeta și-a dus fiul în vacanță, după o perioadă tumultoasă
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Gara importantă din România care ar putea fi mutată. Stă în calea unui megaproiect imobiliar
Capital.ro
ITP 2025. Amendă de peste 8.000 de lei. Rămâi fără certificatul de înmatriculare
Playtech.ro
Grigore Leșe, dus de urgență la spital. Artistul a fost luat cu...
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Oligarhul Abramovici l-a tratat pe Adrian Mutu ca îl filmele cu mafioți: Mă ducea la el acasă
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Care este legătura între mers și memorie. Ce au descoperit cercetătorii
Spynews
Regula importantă pe care o aplică în relație Barbara Isasi de la Mandinga și iubitul. Nu se abat niciodată de la ea: ”Mi se pare o pierdere de timp”
Evz.ro
Încă o înșelăciune pe WhatsApp. Hackerii atacă într-un mod nemaiîntâlnit
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Pensionarii, afectați de înghețarea pensiilor. Unii români vor pierde chiar și 540 de lei din pensie, în 2025
Cancan.ro
Petre Zaim a murit sub privirea neputincioasă a fiului său, strivit de încărcătura prăbușită de pe o macara 😢
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
S-a stins marea artistă. Boala a răpus-o. A lăsat un gol imens: Spiritul, umorul și râsul ei erau contagioase
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
O tânără a născut noaptea trecută în Parcul Tei din Capitală, la minus 5 grade Celsius. Ce s-a întâmplat cu bebelușul
substantial.ro
CFR Călători va primi 12 trenuri electrice noi pentru patru rute importante
MediaFlux
DISPAR CARDURILE bancare. Cu ce vom PLĂTI în MAGAZINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un consilier local trăiește pe picior mare. Deține un apartament în Insulele Canare