Asociaţia britanică British Influence, a demontat frază cu frază campania de denigrare a românilor şi chiar a reclamat prestigioasa publicaţie online Daily Mail la o Comisie pentru plângeri împotriva presei.
În articolul „13 motive pentru care am reclamat Daily Mail la Comisia pentru plângeri împotriva presei”, cei de la British Influence arată cum publicaţia citată a aruncat pe piaţă o mulţime de informaţii incorecte şi răutăcioase privind „invazia româno-bulgară”.
„Cel mai popular ziar online din lume, Daily Mail, a anunţat că românii şi bulgarii aveau să invadeze Marea Britanie pe 1 ianuarie 2014, după ridicarea restricţiilor de muncă. Daily Mail a anunţat că aceştia s-au înghesuit la avioane, că o companie aeriană a fost nevoită să dubleze numărul de zboruri pentru a face faţă cererii şi că biletele doar dus spre Marea Britanie se vindeau şi cu 3.000 de lire. Publicaţia a anunţat că ’29 de milioane de români şi bulgari’ au acum ‘dreptul să lucreze în Marea Britanie’. Pe 31 decembrie au anunţat că toate autocarele din Bulgaria cu destinaţia Londra aveau să fie pline ochi în fiecare zi a primei săptămâni din ianuarie şi că aproape toate cursele aeriene din România aveau grad de ocupare de sută la sută”, au recapitulat cei dela British Influence, adăugând că au demontat toate „alarmele” date de Daily Mail cu informaţii concrete care arătau că niciuna dintre informaţii nu erau adevărate. Mai mult, o scrisoare editorului publicaţiei Paul Dacre, în care se arăta că informaţiile erau cel puţin inexacte, dacă nu de-a dreptul neadevărate. Cum nu a venit niciun răspuns, British Influence s-a adresat unei Comisii care analizează plângerile împotriva presei. Un fel de OPC media din Marea Britanie.
„Capetele de acuzare” sunt prezentate pe site-ul organizaţiei, pe baza unei analize atente a articolului „Sold out! Avioane şi autocare pline cu români şi bulgari se îndreaptă către Marea Britanie„, publicat pe 31 decembrie 2013, şi a unei documentări exacte. Vă prezentăm mai jos câteva dintre ele:
„O companie aeriană (Wizz Air, n.r.) a fost nevoită să dubleze numărul curselor pentru a face faţă cererii.
Acest lucru este dezminţit de Wizz Air, care a arătat că numărul curselor către Londra a crescut cu 30%, dar pentru vara anului 2014. Chiar şi informaţia conform căreia preţul biletelor de avion către Londra a crescut la 300 de lire cu 1 ianuarie a fost greşită, întrucât pe 31 decembrie o cursă Bucureşti – Londra costa 190 de euro, adică 158 de lire.
Unele bilete doar dus ajung să coste 3.000 de lire
Bilete cu acest preţ au fost oferite de Alitalia pentru o cursă indirectă Bucureşti – Londra, via Roma. Şi cine ar cumpăra un bilet cu acest preţ, când sunt disponibile curse mult mai ieftine.
Bulgarii şi românii se pregăteau aseară să călătorească spre Marea Britanie, în condiţiile în care restricţiile de muncă se ridică mâine, scria Daily Mail pe 31 decembrie.
Daily Mail susţine că nu există o legătură între venirea românilor şi bulgarilor în Marea Britanie şi ridicarea restricţiilor. Departamentul juridic susţine că depinde de cititor dacă face conexiunea sau nu. Cu toate că aceasta este mai mult decât evidentă.
(…)
29 de milioane de oameni din cele două ţări vor avea dreptul să lucreze în Marea Britanie
Dincolo de faptul că este pur şi simplu imposibil, nu mai vorbim de improbabil, ca întreaga populaţie a României şi Bulgariei să se mute în Marea Britanie, Daily Mail spune că 29 de oameni vor avea „dreptul să lucreze”. Ceea ce nu poate fi corect, întrucât România are 3,5 milioane de copii mai mici de 15 ani, majoritatea copii mici. Deci nu au DREPTUL să lucreze în Marea Britanie. Bulgaria are 1,2 milioane de copii, iar ambele ţări laolaltă au împreună peste 4,5 milioane de bătrâni. Vin şi ei să lucreze în Marea Britanie?
În plus, Daily Mail scrie, incorect, că ‘restricţiile’ au fost impuse românilor şi bulgarilor în 2005. Iar ele au fost instituite de fapt în 2007, când România şi Bulgaria au aderat la UE.
(…)
O firmă s-a oferit să îşi ajute clienţii români să evite plata amenzilor aplicate de HM Revenue and Customs
Am solicitat Daily Mail numele firmei şi am întrebat dacă a fost reclamată autorităţilor pentru posibile activităţi ilegale. Şi nu am prikmit niciun răspuns. Publicaţia a mai relatat despre o societate anonimă al cărei purtător de cuvânt a spus că sunt mulţi cei care se folosesc de beneficiile sociale fără să aibă neapărat nevoie”. Dar Daily Mail nu a divulgat nimic nici despre această firmă. Nu spunem că nu ar exista aşa ceva, dar publicaţia ar trebui să probeze cele scrise.
(…)
Daily Mail i-a întrebat pe cei de la Priority Point, care le dă migranţilor români sfaturi privind stabilirea în Marea Britanie, dacă pot ajuta o femeie cu doi copii, fără documente legale, să solicite beneficii sociale în timp ce caută de lucru ca menajeră. Un membru al staff-ului le-a spus că pot face acest lucru şi că pot chiar să o ajute cu completarea actelor, contra sumei de 79 de lire.
Am telefonat directorului Priority Point, Cristina Haicu, şi i-am citit fragmentul scris de Daily Mail, iar aceasta a replicat că nu ştie nimic despre aşa ceva şi că, în plus, Priority Point nu a primit niciun telefon de la Daily Mail şi nu a dat nicio informaţie de acest gen publicaţiei britanice.
Agenţiile de turism din Sofia şi din Bucureşti au raportat o cerere uriaşă de bilete pentru Londra. La Autogara Centrală din Sofia, agentul de turism Svetlanka Beaucheva a spus: ‘Totul este rezervat până joi, 9 ianuarie. Nu mai avem locuri libere’.
Svetlanka Beaucheva a fost imposibil de găsit. Ea pare să exise doar în articolul Daily Mail, potrivit jurnalistei românce Alina Matiş, care a cerut chiar şi ajutorul unui bulgar pentru a afla dacă numele femeii nu a fost scris greşit la adaptarea în limba engleză. Ciudat este şi că Daily Mail nu a dat numele agenţiei de turism. Nu era corectă nici informaţia că pe 31 decembrie toate locurile în autocare spre Londra erau antamate, întrucât pe data de 3 ianuarie s-a putut face o rezervare la autocarul Sofia – Londra, în care mai erau cinci locuri libere.
(…)
Ion Prioteasa, prefectul de Dolj, susţine că numărul celor care vor merge în Marea Britanie în 2014 se va dubla şi va ajunge la 70.000 de persoane.
Jurnalista Alina Matiş a discutat cu Ion Prioteasa şi acesta a fost şocat când a auzit ce s-a scris. Daily Mail l-a citat greşit pe Prioteasa, iar declaraţia nu a fost obţinută în mod direct, ci făcea parte dintr-un discurs susţinut în luna octombrie, când Wizz Air a lansat o cursă directă de la Craiova spre Aeroportul Luton. În discurs, Prioteasa se referea la dublarea numărului de călători care vor putea pleca de pe aeroportul din Craiova în 2014 către orice destinaţie, nu doar spre Marea Britanie”.
După analizarea informaţiilor din Daily Mail, British Influence a decis să reclame publicaţia la Comisia pentru plângeri împotriva presei, invocând încălcarea codului profesional al editorilor, în special paragrafele privind acurateţea informaţiilor relatate.