„Fac un apel către mass-media, către jurnaliştii români, să vină alături de mine în acest proiect şi să contribuie la construirea unei poveşti de succes pentru România. (…) În ultimii ani, imaginea României s-a consolidat în Europa şi în lume. Am ajuns un stat mai puternic, un partener consecvent pe plan internaţional, un performer la nivel economic şi un lider regional în UE. Acesta este trendul pe care Iniţiativa pentru Promovarea României vrea să pornească o dezbatere”, a transmis copreședinta Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European și Patrimoniu Cultural din Parlamentul European într-un comunicat de presă.
Potrivit eurodeputatei PSD, proiectul are drept scop demararea unei dezbateri naţionale despre cum se vede România în ţară şi peste hotare, prima inițiativă în acest sens fiind o campanie pe rețelele de socializare intitulată „De ce iubim România?”.
„A sosit momentul să capitalizăm pe valorile noastre. Români de excepţie, profesionişti în diverse domenii, oameni de cultură, artişti, tineri care câştigă prestigioase competiţii internaţionale, acţiuni şi realizări excepţionale la nivel local sau naţional – acestea sunt elementele care ar trebui să compună imaginea noastră de ţară”, consideră Claudia Țapardel.
Pe termen lung, Iniţiativa pentru Promovarea României va dezvolta dezbateri în mediul academic, în universităţi, împreună cu studenţii care studiază comunicarea şi relaţiile publice, dar şi alături de experţi în advertising, relaţii publice şi marketing.
„Imaginea de ţară a României este poate cel mai de preţ element pentru noi, pentru generaţia tânără din România. Pe termen lung, România trebuie să îşi construiască o imagine unitară, pozitivă, bazată pe acele valori pe care am uitat cum să le comunicăm în spaţiul public”, a mai punctat reprezentanta României în Parlamentul European.