Câmpeanu: Nu susţin majorarea alocaţiei pentru copii. Nu sunt fonduri

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat vineri, la Bucharest Forum, că nu susţine propunerea privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii, pentru că nu sunt fonduri, precizând că Guvernul promovează alte măsuri, printre care şi acordarea unei mese calde copiilor săraci, transmite Mediafax.
Romania TV
27 sept. 2013, 17:06
Câmpeanu: Nu susţin majorarea alocaţiei pentru copii. Nu sunt fonduri

„Clar nu susţin această propunere, pentru că nu există fonduri. O să merg în Parlament şi o să susţin acest lucru. Am putea să dăm şi mii de lei, dar am spus foarte clar că majorarea alocaţiei cu un leu înseamnă patru milioane de lei noi lunar. Ideea pe care Guvernul o promovează este să ajutăm acei copii care sunt într-adevăr foarte săraci şi sunt şi alte forme decât a da o sumă de bani părinţilor, care nu întotdeauna îi folosesc pentru copii”, a declarat Mariana Câmpeanu.

Ministrul a precizat că Guvernul trebuie să dezvolte alocaţia de susţinere a familiilor cu mulţi copii, dar şi activitatea pe care copiii o desfăşoară la şcoală.

„Spre exemplu, ar trebui să le oferim o masă caldă, să le oferim posibilitatea de a-şi procura rechizite şcolare, eventual chiar şi îmbrăcăminte pentru copiii foarte săraci. La astfel de măsuri se gândeşte Guvernul. Ele sunt în proces de desfăşurare. Prima a fost să ridicăm nivelul pentru care acordăm această alocaţie de sprijin, de la 300 şi ceva de lei la peste 500, deci eu cred că este o creştere majoră şi intră multe familii care au mulţi copii”, a mai spus ministrul.

Deputatul Răzvan Ionuţ Tănase i-a trimis, în 9 septembrie, o scrisoare ministrului Muncii, prin care îi semnala că alocaţia de stat pentru copii nu a mai fost actualizată din 2008.

„În România, alocaţia de stat pentru copii are cea mai mică valoare, fiind stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă, în timp ce în unele state din Uniunea Europeană, din dorinţa de susţinere a familiei, cuantumul alocaţiei se stabileşte în funcţie de venitul mediu lunar. Conform ultimelor statistici realizate la nivel european, alocaţia pe care o primesc copiii din România este de 15 mai mică decât cea pe care o primesc cei din statele spaţiului comunitar”, arăta deputatul Răzvan Ionuţ Tănase în scrisoarea trimisă ministrului.

Acesta a susţinut că alocaţia de stat pentru copii trebuie majorată „considerabil şi în mod obligatoriu” şi a cerut un punct de vedere ministrului Muncii.

În răspunsul trimis de Mariana Câmpeanu se arată că alocaţia de stat pentru copii se acordă în sumă de 200 de lei pentru cei în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani pentru copilul cu handicap, 42 de lei pentru cei care au depăşit doi ani şi 84 de lei pentru copiii cu dizabilitate care au depăşit trei ani. Aceste cuantumuri reprezintă 0,4, 0,084 şi 0,168 din Indicatorul Social de Referinţă (ISR), care a fost stabilit la 500 de lei.

„Aşadar, începând cu anul 2011, ne raportăm la valoarea ISR şi, prin urmare, cuantumul în lei al beneficiilor de asistenţă socială se va modifica odată cu modificarea valorii acestui indicator. Precizăm că a fost discutată această problemă, însă în condiţiile financiare actuale este foarte greu de susţinut o majorare a nivelului. Chiar şi o creştere cu un leu a alocaţiei determină creşterea cheltuielilor bugetare cu aproximativ 40 de milioane de lei anual, ţinând cont că pentru acest drept avem în plată un număr de peste 3,8 milioane de copii”, a arătat Mariana Câmpeanu în răspunsul transmis deputatului.

Câmpeanu a dat asigurări că această problemă reprezintă o preocupare a instituţiei pe care o conduce, precizând însă că nu poate previziona momentul în care valoarea beneficiilor sociale va creşte.

Senatorii din Comisia de Muncă au dezbătut, marţi, o propunere legislativă de majorare a alocaţiei pentru copii de la 42 la 200 de lei, hotărând să amâne votul pentru a o putea invita pe ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, astfel încât să poată fi stabilit cuantumul ce poate fi suportat din buget.

Comisia a dezbătut propunerea legislativă de modificare a Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii în sensul majorării acesteia de la 42 de lei la 200 de lei pentru copiii cu vârste cuprinse între doi şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit deja vârsta de 18 ani, dar care nu au finalizat încă studiile liceale sau profesionale.

Preşedintele Comisiei, Liviu Pop, a precizat, în timpul dezbaterilor, că senatorii din Comisia pentru buget, care este comisie co-raportoare, au întocmit deja un raport de respingere a propunerii.

Pop a susţinut, la dezbaterile de marţi, că este necesară diferenţierea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii în funcţie de vârsta sau de numărul acestora, el adăugând că, păstrând o alocaţie „fixă”, Ministerul Muncii arată că „nu scapă de comunism”.

„Am semnat această iniţiativă şi o susţin pentru că de 23 de ani Ministerul Muncii nu scapă de comunism. Prea mult conservatorism în zona Ministerului Muncii, indiferent de ce guvern a fost. Am rămas încorsetaţi în egalitatea pentru toţi”, a afirmat acesta.

Senatorul social-democrat a precizat că România este printre ultimele trei state din Uniunea Europeană care oferă prin alocaţii „sumă fixă pe copil”.

„Avem astfel două variante pe care le putem stabili cu Guvernul: sau modificăm alocaţia în funcţie de numărul de copii, sau o modificăm în funcţie de tranşele de ani, pentru că dacă vom merge pe sistemul comunist – indiferent câţi copii sunt, indiferent cât de mari sunt, aceeaşi sumă de bani – nu o să reuşim niciodată să mişcăm această alocaţie”, a mai spus Liviu Pop.

În expunerea de motive la proiect iniţiatorii menţionează că un copil român primeşte o alocaţie în valoare de aproximativ 7 euro, adică „de 35 de ori mai mică decât alocaţia unui copil din statele UE, care beneficiază în medie de 210 euro”.

„În timp ce, în România, cuantumul indemnizaţiei lunare este acelaşi pentru toţi copiii, în ţările dezvoltate, alocaţia reprezintă între 8 şi 15 la sută din salariul mediu lunar al unui părinte”, mai arată iniţiatorii.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Culisele rupturii Claudiu Târziu – George Simion și demisiei din AUR: ”Sondajele publice nu au cifre reale! Lui Simion îi este teamă că nu intră în turul 2!”
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Stațiunea din România care renaște. O istorie seculară, o nouă față
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda