Simon Ammann a trecut cu bine peste cumpăna de marţi, când a căzut, în timpul ultimei etape a Turneului celor Patru Trambuline, şi a rămas inconştient, fiind transportat la spital.
După intervenţia medicilor, sportivul şi-a recăpătat cunoştinţa şi a fost stabilzat, dar va mai rămâne internat, pentru a fi ţinut sub observaţie. Din fericire, se pare că nu va rămâne cu sechele după căzătură.
Accidentare ÎNFIORĂTOARE la schi: Thomas Morgenstern a căzut rău la trambulină VIDEO
„Simon Ammann a fost stabilizat. S-a trezit şi mişcă normal. Va mai rămâne o perioadă internat în spital pentru a fi sub observaţie. Are nevoie de odihnă”, a declarat Christian Stahl, purtătorul de cuvînt al Swiss – Ski în interviu pentru Tribune de Geneve.
Ulterior, medicii au dat şi ei un comunicat, în care au explicat: „Simon Ammann are o severă comoție cerebrală și contuzii grave, dar nu a suferit nicio fractură. El va rămâne în spitalul din Schwarzach și are nevoie de odihnă pentru a se recupera total„.