Pentru cele câteva mii de spectatori ai competiţiei, distracţia a început chiar înainte de start. Aceasta pentru că unele perechi şi-au făcut ultimele antrenamente chiar în prezenţa publicului iar altele s-au costumat pentru a atrage cât mai multe priviri.
Ca orice campionat mondial care se respectă, evenimentul a început cu defilarea participanţilor – aproape 60 de cupluri din 14 ţări. A urmat concursul propriu-zis care a cuprins trei probe şi a durat două zile. Regulile „căratului nevestelor” sunt simple: bărbatul trebuie să-şi poarte în spinare soţia, într-o poziţie cât de cât confortabilă, şi să o ducă până la linia de sosire. Dar traseul este presărat cu tot felul de obstacole care fac ca întrecerea să devină, uneori, de-a dreptul dramatică.