Canalul Mânecii, cimitirul migranţilor. Cel puţin 31 de oameni au murit miercuri, după ce ambarcaţiunea cu care încercau să ajungă în Anglia s-a scufundat UPDATE

Cel puțin 31 de migranți au murit miercuri, după scufundarea ambarcațiunii lor în largul coastelor de la Calais, a anunțat Ministerul de Interne din Franţa. Operațiunile de salvare sunt încă în desfășurare.
Daniel Spătaru
24 nov. 2021, 19:12
Canalul Mânecii, cimitirul migranţilor. Cel puţin 31 de oameni au murit miercuri, după ce ambarcaţiunea cu care încercau să ajungă în Anglia s-a scufundat UPDATE
UPDATE.

ŞTIREA INIŢIALĂ. Un pescar a fost cel care a raportat, în jurul orei 14:00 (15:00, ora României), descoperirea a numeroase cadavre în Canalul Mânecii, în largul coastelor de la Calais. Potrivit unei surse din poliție aflate la fața locului, numărul morților este de cel puţin 26. Aproximativ cincizeci de migranți se aflau pe barca scufundată. În faţa gravităţii situației, mai mulţi pompierii şi scafandri din zonă au fost chemați la serviciu din zilele lor libere, scrie La Voix du Nord.

Situaţia a fost calificată drept o tragedie de premierul Jean Castex, care a scris pe Twitter: „Gândurile mele sunt la numeroșii dispăruți și răniți, victime ale traficanților criminali care își exploatează suferința și mizeria”.

Ministrul de Interne al Franţei, Gérard Darmanin, a sosit la Calais în jurul orei 18.30.

Citeşte şi Criza migranţilor de la graniţa Poloniei ar putea dura ani de zile. George Simion îi cere lui Iohannis convocarea urgentă a CSAT pentru a acorda ajutor ţării vecine

Înainte de această scufundare, numărul migranţilor care şi-au pierdut viaţa în Canal, de la începutul anului, era de trei, plus patru dispăruți. În 2020, șase persoane au murit și altele trei au fost date dispărute. De asemenea, patru decese au fost înregistrate în 2019.

Citeşte şi Camion românesc, cu aproape 100 de migranţi ilegali, descoperit în Ungaria. Şoferul este din Republica Moldova

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Băsescu, trădat de cine nu se aștepta. Toată lumea aștepta asta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte