Cancelarul Angela Merkel crede că România a intrat prea devreme în UE, declară preşedintele FDGR VIDEO

Cancelarul german, Angela Merkel, este de părere că România şi Bulgaria au intrat prea devreme în Uniunea Europeană. Dezvăluirea a fost făcută de preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România, care l-a însoţit pe şeful statului în recenta deplasare la Berlin. 
Romania TV
01 mart. 2015, 09:03
Cancelarul Angela Merkel crede că România a intrat prea devreme în UE, declară preşedintele FDGR VIDEO

Liderul FDGR, Paul Por, a declarat că una dintre principalele teme de discuţie de la Berlin a fost aderarea României la spaţiul Schengen, iar în acest sens Angela Merkel ar fi transmis că „România şi Bulgaria au intrat un pic precoce în UE”.

Doamna Merkel spune următorul lucru: România şi Bulgaria au intrat un pic precoce în comunitatea europeană. Adică nu aveau îndeplinite toate, dar, hai să îi luăm, cu condiţia ca în următorul timp, cât mai scurt posibil, să rezolve şi problemele care nu sunt încă rezolvate, printre care şi combaterea corupţiei”, a declarat Paul Porr.

Citeşte şi: Preşedintele FDGR: Angela Merkel a criticat Parlamentul României că e selectiv în ridicarea imunităţii

„După ce am intrat în 2007 în comunitatea europeană am lăsat-o mai moale cu lucrurile care trebuiau făcute şi de aceea şi rapoartele MCV erau mai mult negative. Era singurul mijloc de a ne determina să facem lecţiile pe care trebuia să le facem de câţiva ani”,  a mai spus Paul Porr.

Totodată, preşedintele FDGR a adăugat că preşedintele Iohannis „a fost foarte tranşant în ceea ce priveşte pretenţia noastră de a intra în spaţiul Schengen”, iar Angela Merkel susţine acest demers.

Preşedintele Iohannis a fost foarte tranşant în ceea ce priveşte pretenţia noastră de a intra în spaţiul Schengen şi avem angajamentul doamnei Merkel că va fi un avocat al României în acest sens, pentru că nu ea hotărăşte, nu e o treabă a Guvernului din Germania, ci e o treabă a Comunităţii Europene. (…) Oricum, cu această şansă de a avea un avocat ca şi doamna cancelar Merkel este pentru noi un motiv de optimism ca până la sfârşitul anului, măcar parţial, să intrăm în spaţiul Schengen, în ceea ce priveşte graniţele aeriene şi fluviale, respectiv porturile. (…) Deci este un semn bun, care poate da naştere la optimism”, a precizat Paul Porr.

Citeşte şi: KLAUS IOHANNIS, întâlnire la vârf cu ANGELA MERKEL. Cum va sprijini Germania aderarea României la Schengen

Liderul FDGR a mai spus că este posibil ca preşedintele Germaniei şi alte oficialităţi să facă o vizită în România în primăvara anului 2016.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI