Era într-o zi de sâmbătă, la prânz, când, în prezenţa prefectului poliţiei, colonelul G. Marinescu, a chestorului Paximede şi a comisarilor de la circulaţie a fost pus în funcţiune acest nou şi modern (pe atunci) mijloc de fluidizare a traficului, care – prilej de mândrie naţională – fusese produs în ţară, scrie jurnalul.ro.
Semaforul, care avea doar câte un “ochi” pe fiecare direcţie de mers din intersecţie, a fost instalat lângă firele electrice ale tramvaiului 14 (care avea traseu pe acolo, în epocă) şi era astfel construit încât luminile lui să poată fi văzute de la o distanţă de 300 de metri. “Este luminat în culorile internaţionale roşu şi verde”, nota presa vremii. Sevenţele de roşu şi verde erau stabilite de un agent de circulaţie, care apăsa pe un buton situat pe un stâlp din intersecţie.
Tot acolo se afla şi un telefon aflat în directă legătură cu serviciul circulaţie, pentru a anunţa eventualele disfuncţii, accidente sau deranjamente. În luna mai a anului 1933 în punctele cele mai circulate ale Capitalei au mai fost montate şase „aparate noi de semnalizare”.