Când poți să speli după Paşte. Titlul de Săptămâna Luminată vine de la un obicei al tremurilor apuse, pe când Botezul era săvârșit în noaptea de Paști. Cei botezați erau numiți „luminați” și purtau veșminte albe în primele șapte zile după Paște.
Când poți să speli după Paşte. Pe vremuri, la Praznicul Învierii, primii oameni care treceau la religia creștină și care care se pregătiseră în mod deosebit în vremea postului mare, erau botezați. Aceștia erau numiți „Cei Luminați”. Aceasta este explicația pentru care se numește Duminica Luminată.
Tradițiile bisericești spun că Săptămâna Luminată deschide perioada Penticostarului în viața liturgică a bisericii. Prin urmare, slujbele vor avea o rânduială deosebită, cu aspect profund Pascal. Urmează o perioadă a iertării, în care oamenii apelează la introspecție.
În Săptămâna Luminată poți spăla și poți să faci și curat, însă doar în zilele de miercuri și sâmbătă. În prima zi de vineri după Paște creștinii celebrează sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.
Joia Albă sau Joia Rea, după cum o mai numesc oamenii, este o zi care ar putea aduce ghinion tot restul anului dacă nu se respectă tradiţiile.
Joia Albă din Săptămâna Luminată este una foarte importantă și plină de obiceiuri care sunt respectate foarte strict de creștinii ortodocși. Aceasta mai este cunoscută și sub numele de Joia Rea – o zi în care ar trebui să te temi, căci dacă nu respecți datinile, vei atrage mari blesteme asupra ta. În Joia Albă trebuie să cinstești holdele grădinilor și grânele, de această zi depinzând recolta de peste an.
Joia Albă este în prima săptămână de după Paște. Se spune că această zi este una rea, dar și răzbunătoare, atunci când credincioșii nu țin cont de obiceiuri. Totodată, astăzi există chiar și un ritual al morților care se practică în unele locuri.
Mai exact, nimeni nu are voie să muncească astăzi. Cei care vor încălca această tradiție vor aduce seceta și dăunători în livezi, dar și ghinion asupra casei lor.
Tot astăzi, este interzis spălatul sau albitul rufelor. Munca de la câmp este și ea interzisă, iar cei care vor munci astăzi vor face ca iarba să crească în locurile unde nu trebuie.
În Joia Albă, călătoriile sunt interzise. Cei care pleacă la drum s-ar putea rătăci, iar cei care aleg să muncească ar putea deveni săraci, aducând în viața lor grindină, trăsnete, vijelie și tunete.