Când s-au născut, erau IDENTICI, însă acum nu. Cum arată GEMENII care se nasc o dată la UN MILION FOTO

Doi fraţi gemeni din Marea Britanie au reuşit să îşi uimească părinţii. Dacă atunci când s-au născut erau identici, patru ani mai târziu sunt complet diferiţi.
Alina Costache
15 iul. 2017, 10:45
Când s-au născut, erau IDENTICI, însă acum nu. Cum arată GEMENII care se nasc o dată la UN MILION FOTO

Abigail şi Richard, de 22, respectiv 26 de ani, părinţii lui Bobby şi Riley, doi băieţi de patru ani, spun că la început nu reuşeau să-i deosebească pe micuţi, mai ales că aceştia s-au născut la 30 de minute distanţă, potrivit Mirror.

Citeşte şi Cum se comportă zodiile în FAMILIE: Cele mai proaste obiceiuri care le definesc viaţa

Cu toate acestea, după ce trăsăturile au început să li se contureze, băieţii au început să fie din ce în ce mai diferiţi la aspect, în prezent dând impresia că au taţi diferiţi. Astfel, în timp ce unul are pielea albă, părul creţ şi ochii albaştri, celălalt este creol, cu ochi căprui şi par drept. Băieţelul blond seamănă cu mama lui, care este albă, iar cel creol seamănă cu tatăl, care este mulatru. Inedit este faptul că astfel de cazuri sunt rare, existând doar o pereche de gemeni diferiţi la un milion de naşteri de gemeni.

Citeşte şi Descoperire UIMITOARE făcută de o gravidă într-o ECOGRAFIE a bebeluşului: Este îngerul lui păzitor FOTO

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu SGR în zonele rurale. Decizia se aplică în toată țara și oamenii care stau la curte vor beneficia din plin
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI