„Pregătirile sunt în toi pentru a aduce magia Sărbătorilor de iarnă la Târgul de Crăciun București!”, anunţă Primăria Capitalei, pe pagina de Facebook.
Târgul de Crăciun din Bucureşti va fi deschis între 30 noiembrie – 26 decembrie 2018, în Piața Constituției, iar intrarea este liberă. Vizitatorii se pot bucura de concerte și spectacole, de un târg tradițional format din peste 100 de căsuțe cu decorațiuni și produse de sezon, precum și de o zonă gastronomică unde pot degusta preparate românești autentice.
Nu va lipsi nici Casa magică a lui Moș Crăciun, fiind un loc de poveste unde Moșul și elfii săi așteaptă vizitele celor mici și scrisorile cu dorințe pentru cadourile de Crăciun. Atracțiile includ un carusel pentru copii, un patinoar în aer liber pentru întreaga familie, o iesle și un minunat brad de Crăciun, înalt de 30 de metri.
Târguri de Crăciun sunt deschise şi în alte oraşe din România. De exemplu, Târgul de Crăciun de la Sibiu s-a deschis oficial în data de 16 noiembrie, când au fost aprinse şi luminile festive. În acest an, târgul include şi un patinoar în aer liber, iar tradiţionalul brad de Crăciun a fost înlocuit cu unul reinterpretat, mai prietenos cu natura. Târgul de Crăciun de la Sibiu va fi deschis până în 3 ianuarie.