Când se joacă România – Olanda la EURO 2024. Cine transmite la tv și unde poţi vedea online meciul  

Următorul meci al tricolorilor, cel din faza optimilor, se va juca marţi, 2 iulie, de la ora locală 18:00 (19:00 în România), la München, cu selecţionata Ţărilor de Jos, care a încheiat pe locul al treilea în grupa D, în urma Austriei şi Franţei.
Filip Stan
01 iul. 2024, 07:57
Când se joacă România – Olanda la EURO 2024. Cine transmite la tv și unde poţi vedea online meciul  

Partida dintre România și Olanda va avea loc marți, 2 iulie, de la ora 19:00 și va fi transmisă în direct pe PRO TV și VOYO. De asemenea, meciul va fi live text pe sport.ro și tot aici veți vedea exclusiv video cu cele mai importante faze și toate golurile.

România – Olanda va putea fi văzută online exclusiv pe VOYO.

Program optimi EURO 2024:

1. Spania – Georgia, duminică, 22:00

2. Germania – Danemarca, sâmbătă, 22:00

3. Portugalia – Slovenia , luni, 22:00

4. Franța – Belgia, luni, 19:00

5. România – Olanda, marți, 19:00

6. Austria – Turcia , marți, 22:00

7. Anglia – Slovacia, duminică, 19:00

8. Elveția – Italia, sâmbătă, 19:00

Campionatul European din Germania 2024 se va disputa în perioada 14 iunie – 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO, și live text pe Romaniatv.net.

Tricolorii la Euro-2024: George Puşcaş – Trebuie să ne gândim la următorul pas şi să ne concentrăm pe acesta

George Puşcaş, atacantul echipei naţionale a României, spune că tricolorii sunt pregătiţi pentru următorul meci, cu Ţările de Jos, de marţi, din optimile Euro-2024.

„Nu cred că faptul că au căzut cu noi va fi o uşurare pentru ei. Suntem o echipă puternică. Cred că am arătat cât suntem de puternici, ne-am demonstrat forţa. Avem o echipă compactă. Suntem o echipă puternică atât pe teren, cât şi în afara lui. Şi cred că ei trebuie să fie mai atenţi la noi, pentru că respectăm pe toată lumea, dar vom lupta împotriva oricui e nevoie. Mister cred că va pregăti foarte bine acest meci, ne va spune tot ce trebuie să facem. Avem destul timp de recuperare pentru a ne prezenta în cel mai bun mod. Primul loc pe care l-am cucerit este o mare performanţă pentru noi. Am celebrat asta ieri, în familia galbenă, dar acum trebuie să ne gândim la următorul pas şi trebuie să ne concentrăm mai mult pe acesta. Ne regăsim într-un moment istoric pentru România şi sper să putem continua performanţa aceasta şi să fim pregătiţi pentru un meci mare. Avem credinţa că ne putem bate cu ei.

Nu cred că realizăm cu adevărat acum ceea ce se întâmplă. În 2019 (n.r. – la tineret) am avut un grup la fel de frumos cum îl avem şi acum. Am plecat la fel cum am plecat şi acum, nu credea nimeni că putem ieşi din grupa aceea de foc, cum a fost şi asta. Nu ştiu dacă mă gândeam că putem ajunge în semifinale, nu ştiu dacă se gândea cineva, dar sentimentul s-a construit pe parcurs, de la meci la meci. După victoria de la primul meci, după al doilea, ne-am dat seama ce putere avem şi ce putem face. Generaţia de Suflet este o remarcă extrem de frumoasă, chiar punem suflet în tot ce facem”, a declarat George Puşcaş.

La fluierul final al meciului cu Slovacia, Puşcaş spune că a simţit o enormă mândrie şi s-a bucurat pentru fiecare fan care a putut trăi acelaşi lucru.

”Ne-am uitat ca nişte copii pe telefoane să vedem bucuria fanilor. Probabil că nu realizăm ce am făcut, bucuria fanilor nu ne face decât să mulţumim pentru tot ce ne arată. Am văzut şi videoclipuri cu armata, cu oameni care se sacrifică pentru România şi ţin să le mulţumesc personal că au fost alături de noi”, a adăugat Puşcaş.

 

România-Olanda ONLINE PROTV. Partida România-Olanda, din optimile de finală de la EURO 2024, e programată marți, 2 iulie, de la ora 19:00, LIVE TEXT pe Romaniatv.net.

Olanda pare marea favorită a confruntării dacă luăm în calcul cotele de piață ale jucătorilor, statistica, performanțele de la turneele finale sau chiar cotele oferite de bookmakeri, însă România nu este văzută victimă sigură nici de către adversari, nici de către presa internațională.

România primește încurajări și de la spaniolul care a jucat 4 ani în Olanda: „1-1 sau victorie România”

România poate produce surpriza, spune mijlocașul spaniol José Pascual Alba Seva (24 de ani), care joacă de patru ani în Olanda.  Pascu Alba, așa cum e cunoscut în Spania, a crescut la Valencia, iar în 2020 s-a transferat în Eredivisie, la ADO Den Haag. Acolo a fost coleg pentru jumătate de an cu Andrei Rațiu, care era împrumutat de Villarreal.

Înaintea meciului din optimile EURO 2024, Pascu Alba a acordat un interviu pentru Mundo Deportivo în care a prefațat partida și a vorbit în termeni laudativi despre Andrei Rațiu. Spaniolul care a jucat în ultimii doi ani la Almere City spune că fundașul dreapta al României este „un animal” din punct de vedere fizic, iar prestațiile sale de la turneul final sunt la superlativ.

Spaniolul a oferit și un pronostic îndrăzneț. Pascu Alba se așteaptă fie la egalitate după 120 de minute, fie la o victorie a României.

„Olanda? Am fost surprins de locul pe care l-a ocupat în clasament. Da, e adevărat că au avut o grupă complicată, dar m-am gândit că se vor califica fără mari probleme. Știm deja calitatea pe care o au jucătorii de acolo și proiectul care există în Olanda. Să vedem acum ce se va întâmpla în optimi.

Pe Andrei Rațiu îl vedem acum la EURO. Când am jucat împreună în Olanda nu a avut șansa de a juca pe poziția lui, iar asta nu prea l-a ajutat, dar pot să vă spun că este unul dintre cei mai buni fundași dreapta pe care i-am văzut. La antrenamente și la meciuri se vedea potențialul pe care îl avea, iar acum arată asta.

Rațiu a evoluat din toate punctele de vedere. Din punct de vedere defensiv este suficient să vă uitați la meciul lui Rayo contra lui Real Madrid, când l-a înfruntat pe Vinicius. Cred că asta spune tot. Din punct de vedere ofensiv mereu a avut capacitatea de a urca în atac. Din punctul meu de vedere, este un fundaș dreapta complet. Din punct de vedere fizic este un animal, iar din punct de vedere tehnic și defensiv s-a îmbunătățit foarte mult. Așa cum v-am spus, unul dintre cei mai buni pe care i-am văzut.

La EURO, Rațiu este la superlativ, însă știu că poate să ofere și mai mult. Nu îi va fi simplu pentru că acolo sunt echipe puternice împotriva cărora joacă, însă și nivelul lui este unul foarte ridicat.

La ce să fie atentă România? Olandei îi place să aibă mingea. E adevărat că l-au pierdut pe Frenkie de Jong, dar tot au jucători de clasă mondială, cum ar fi Xavi Simons, Memphis Depay sau Van Dijk. E un lot puternic, însă România poate să profite pe contraatacuri. Cred că România are o șansă de a lupta de la egal la egal contra Olandei.

Un pronostic? Aș zice 1-1 sau chiar victorie România. Însă rămân cu 1-1 și după penalty-uri. La loviturile de departajare nu știu ce să vă zic…

Cine câștigă EURO? Mă gândesc la origini și cred că Spania va fi campioană, fără îndoială. Va fi complicat, dar trebuie să credem. Dacă nu câștigă Spania, atunci prietenul meu Andrei să câștige. Să ne surprindă România. Prefer o echipă surpriză decât alta”, a spus Pascu Alba, pentru Mundo Deportivo.

Pronosticul The Standard pentru România – Olanda: „România învinge la loviturile de departajare”

Jurnaliștii englezi de la The Standard se așteaptă ca marea surpriză a optimilor de finală de la EURO 2024 să fie calificarea României în dauna Olandei. Ei pronostichează că tricolorii vor obține biletele pentru sferturi după loviturile de departajare.

ROMÂNIA TV susține Naționala României la EURO 2024. Victor Ciutacu și Niels Schnecker, emisiune fabuloasă de pe stadion: „Vine momentul răzbunării!”

„Am putea avea o noapte lungă la Munchen. Dintre toate meciurile din optimi, acesta este cel în care apariția unei surprize este cea mai probabilă. Predicția noastră este că România va câștiga la loviturile de departajare”, scrie The Standard.

Despre România, englezii scriu că „deja a depășit așteptările prin calificarea în optimi, însă acum ar trebui să aibă încrederea necesară pentru a merge și mai departe”.

România-Olanda ONLINE PROTV. Supercomputerul Opta susține că „Tricolorii” au 32,21% șanse de calificare

„Tricolorii”, clasaţi pe primul loc în Grupa E, vor înfrunta naţionala Oranje, ocupanta poziţiei a treia în Grupa D, pe 2 iulie la Munchen.

Câștigătoarea urmează să joace apoi în sferturile de finală cu învingătoarea partidei dintre Austria (locul 1 în Grupa D) şi Turcia (locul 2 în Grupa F).

Supercomputerul Opta îi acordă Olandei 67,79% şanse la victorie în faţa României, în timp ce elevilor lui Edi Iordănescu le acordă 32,21% şanse să meargă mai departe la EURO 2024.

Totodată, Austria este considerată favorită, cu 57,65%, în partida cu Turcia (42,35%).

În privinţa câştigătoarei EURO 2024, Opta acordă cele mai mari şanse Angliei (19,98%), urmată de Spania (17,17%), cele două având şi cele mai mari şanse să atingă finala competiţiei din Germania, conform inteligenţei artificiale.

Iată predicţiile Opta pentru optimile de finală de la EURO 2024:

Spania – Georgia 82,12% – 17,87%
Anglia – Slovacia 81,63% – 18,37%
Portugalia – Slovenia 74,51% – 25,49%
Germania – Danemarca 69,48% – 30,52%
Franţa – Belgia 67,91% – 32,09%
Olanda – România 67,79% – 32,21%
Austria – Turcia 57,65% – 42,35%
Italia – Elveţia 56,96% – 43,04%

România, printre cele mai entuziasmante naţionale de la Euro 2024. Cine conduce topul realizat de The Athletic

România, printre cele mai entuziasmante naţionale de la Euro 2024. The Athletic a realizat un clasament al celor mai captivante echipe naționale de la Euro 2024, luând în considerare vibrația generală, impactul emoțional și performanțele pe teren. Spania a ocupat primul loc, urmată de Austria și Elveția, demonstrând o combinație solidă de joc spectaculos și rezultate notabile.

România a reușit să se claseze pe o onorabilă poziție a noua în acest clasament inedit. Performanțele echipei au fost apreciate pentru atmosfera distractivă și momentele de înaltă intensitate oferite în meciurile din grupă: „Vibrație pură, opinii subiective și felul în care ne-au făcut să ne simțim. Plus un punctaj al entuziasmului și al evoluțiilor interesante”.

De la execuția lui Nicolae Stanciu în meciul cu Ucraina până la confruntarea cu Slovacia, unde egalul a asigurat calificarea ambelor echipe în optimi, tricolorii au oferit spectacol și competiție acerbă: „Distracție foarte bună, de la execuția lui Nicolae Stanciu în primul joc împotriva Ucrainei până la concurența cu Slovacia în ultimul lor joc, în ciuda faptului că egalitatea a fost un rezultat convenabil pentru ambele formații, care a fost suficient de bun pentru să se califice amândouă. Desigur, jocul s-a încheiat la egalitate, dar oricine l-a urmărit vă va spune că nu a fost „Rușinea de la Frankfurt”, iar indignarea antrenorului lor la orice sugestie de blat a oferit un divertisment suplimentar”.

Citeşte şi: Cum a impresionat Gică Hagi o româncă alături de care a zburat pe ruta Frankfurt – Bucureşti. „Doar asta a făcut!”

Echipa națională a României a depășit așteptările în acest turneu, contrar temerilor inițiale legate de pregătirea insuficientă a jucătorilor în sezonul de cluburi anterior: „Principala teamă înainte de turneu a fost că jucătorii lor importanți d-abia au jucat pentru echipele lor de club în sezonul trecut: dar, în loc să apară nepregătiți, de fapt au fost bine odihniți”.

România-Olanda ONLINE PROTV. Cu un meci crucial împotriva Olandei în optimile de finală, programat pentru marți, 2 iulie, la Munchen, România se pregătește pentru o confruntare decisivă. Susținută de o națiune întreagă și cu o dorință puternică de a face istorie, echipa națională trăiește o perioadă de entuziasm și speranță în continuare. Prin evoluțiile lor remarcabile și spiritul lor competitiv, România continuă să impresioneze în cadrul acestui turneu final, demonstrând că este o forță de luat în calcul în fotbalul european.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale: Elena lasconi versus Călin Georgescu. Cum arată buletinul de vot care va decide viitorul președinte al României
Spynews
Ce îi reproșează Ana Ionescu soțului ei, Tudor de la Fly Project. Care e secretul unei căsnicii de succes
Bzi.ro
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam: Trebuia să se îndeplinească în noaptea de Revelion 2024!
Ea este Justin Jade, videochatista ajunsă în Parlament pe listele POT. Ce nume controversate mai propune Partidul Oamenilor Tineri
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț despre Uniunea Europeană și NATO: Este suficient
Playtech.ro
Primele imagini de la priveghiul lui Helmut Duckadam. Mama celebrului sportiv, distrusă de durere
DailyBusiness
Românii care primesc bani de la stat. Trebuie să depuneți cererile până la sfârșitul lunii decembrie
Adevarul
Eșecul USR îngroapă șansele Elenei Lasconi în cursa pentru Cotroceni. Specialist: „Un singur lucru i-a mai rămas de făcut”
wowbiz.ro
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam! Ce se va întâmpla cu trupul său neînsuflețit?!
Spynews
Cu cât se vinde un pahar de ciocolată caldă Dubai, la Târgul de Crăciun din Piața Constituției! Noua fiță îi costă scump pe doritori
Spynews
Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea! Modul inedit în care iubitul artistei a făcut pasul cel mare | VIDEO
Evz.ro
O videochatistă în Parlamentul din România. Prinsă în timpul acțiunii, foto de infarct
Ego.ro
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi
Prosport.ro
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali despre moartea lui Helmut Duckadam
kanald.ro
O actriță a fost luată de un val puternic în timp ce făcea yoga. Tânăra de doar 24 de ani a murit sub privirile iubitului ei
Cancan.ro
Ce a apărut pe Wikipedia după ce religia lui Călin Georgescu a fost dezbătută la greu. S-a pus piciorul în prag și
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba despre Călin Georgescu. S-a aflat acum!
StirileBZI
Când se dau pensiile în luna decembrie: Anunțul făcut de Poșta Română
Prosport.ro
FOTO. Vedeta de la Insula Iubirii arată fabulos, iar milionarul cu 23 de ani mai în vârstă ca ea o răsfață!
stirilekanald.ro
De ce s-a împușcat în cap polițistul Ionuț Cobzaru. Problemele care l-au împins la gestul extrem
substantial.ro
COPII UCRAINENI TRANSFERAȚI ÎN RUSIA ÎNTR-UN PROGRAM DE ‘RUSIFICARE’ ACUZAT CA FIIND SUSȚINUT DE KREMLIN
MediaFlux
Șeful TIKTOK a spus ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. CONTUL care a fost INTERZIS
Shtiu.ro
Actori din 'Singur acasă' care au murit de când filmul a fost lansat
Puterea.ro
Ingredientul adăugat în cafea care face bine inimii