Procurorii Adina Florea, Sorin Eugen Iasinovschi şi Bogdan Ciprian Pîrlog au îndeplinit condiţiile pentru participare la concursul pentru şefia Secţiei.
Iniţial, candidatura lui Bogdan Ciprian Pîrlog a fost respinsă, motivul fiind „lipsa de vechime efectivă de 18 ani în funcţia de procuror”, ca, ulterior, pe 4 iunie, plenul CSM să admită contestaţia formulată de acesta şi să permită susţinerea interviului pentru conducerea SIIJ.
Vinerea trecută, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Gheorghe Stan, şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a demisiei.
Gheorghe Stan a fost numit judecător la Curtea Constituţională din partea Camerei. El a fost propus de Partidul Social Democrat.