”Anunţăm astăzi decizia noastră de a nu intra în această cursă şi de a nu prezenta documentele candidaturii noastre”, a declarat Khaled Ali într-o conferinţă de presă la Cairo.
Anunţul survine la o zi după ce autorităţile egiptene l-au reţinut pe fostul şef al statului major al armatei, generalul-locotenent Sami Anan, un alt potenţial contracandidat pentru preşedintele Abdel Fattah al-Sisi.
”Există o anumită încăpăţânare a comisiei electorale şi multe încălcări împotriva celuilalt candidat”, a spus Khaled Ali, referitor la Anan, potrivit Agerpres.
Citeşte şi Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sissi, candidează pentru un nou mandat
Avocatul Khaled Ali a devenit cunoscut la nivel naţional anul trecut, atunci când a câştigat în instanţă un caz prin care s-a anulat decizia guvernului de la Cairo de a ceda Arabiei Saudite două insule din Marea Roşie.
Ali a fost prima persoană care a anunţat, în luna noiembrie 2017, că va candida în alegerile prezidenţiale împotriva lui Al-Sisi, care a devenit şef al statului după înlăturarea de la putere a lui Mohamed Mursi, în urmă cu patru ani.