Candu Energy salută semnarea unei scrisori de intenţie între Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power, pentru investiţii şi dezvoltarea a două noi reactoare nucleare la centrala de la Cernavodă.
„Candu Energy este pregătită să participe la livrarea acestor două reactoare nucleare CANDU. Avem legături puternice în România prin proiectele CANDU derulate anterior acolo şi suntem încântaţi de oportunitatea de a livra încă două unităţi”, se arată într-un comunicat publicat de compania canadiană, semnat de vicepreşedintele acesteia pentru marketing, Ala Alizadeh.
Totodată, Candu se arată „încurajată” de întâlniri care au avut loc în această săptămână, în România, cu reprezentanţii China Nuclear Power Engineering Company, şi aşteaptă vizita în Canada a unei delegaţii chineze.
Centrala nucleară de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica, are două reactoare CANDU 6, care au intrat în exploatare în 1996, respectiv 2007, şi furnizează în prezent aproximativ 20% din necesarul de energie al României.
România şi China au semnat, luni, acorduri de colaborare pentru înfiinţarea în comun a unui parc tehnologic şi reluarea exportului de bovine pentru reproducţie şi carne de porc către China, dar şi mai multe documente de colaborare în energie, inclusiv în domeniul nuclear şi termoelectric.
Conducerea Nuclearelectrica a semnat cu preşedintele companiei China General Nuclear Power Corporation o scrisoare de intenţie pentru colaborare.
Nuclearelectrica a creat un special purpose vehicle, EnergoNuclear, pentru construcţia noilor unităţi, investiţie estimată la 6,4 miliarde euro.
Nuclearelectrica deţine 84,65% din acţiunile EnergoNuclear, restul fiind controlate de Enel (Italia), cu o participaţie de 9,15%, şi ArcelorMittal România, cu 6,2%.