În intervalul 2 – 6 august temperatura aerului va creşte uşor de la o zi la alta, vremea devenind local caniculară în partea de vest, sud şi est a ţării, în timp ce în regiunile nordice şi centrale mediile temperaturilor maxime vor fi de 33…34 de grade.
După 6 august valorile termice vor scădea treptat până pe 11 august, apoi se vor menţine la valori normale pentru a doua decadă a lunii august. În partea de sud a teritoriului, temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jur de 28…30 de grade.
Precipitaţii pe arii extinse şi mai importante cantitativ, averse locale însoţite de descărcări electrice, se vor semnala în zilele de 31 iulie şi 1 august, după care va urma un interval cu probabilitate scăzută de ploaie, exceptand sud-estul unde probabilitatea de precipitaţii se va menţine redusă pe tot parcursul primei saptamani a intervalului de prognoză.
Abia după 6 – 8 august ploile îşi vor face din nou apariţia şi vor rămâne de interes până pe 13 august, însă mai puţin importante cantitativ şi pe arii mai restrânse.
LA MUNTE, temperaturile maxime vor avea valori medii în creştere treptată, de la aproximativ 18 grade pe 31 iulie până la circa 23 de grade pe data de 6 august.
În intervalul 7 – 11 august vremea se va răcori treptat astfel încât, spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, mediile maximelor termice vor fi de 16…17 grade. Temperaturile minime vor avea o evoluţie asemănătoare, cu valori medii iniţial în uşoară creştere, apoi, începând cu 8 august, în scădere de la valori medii de 14 grade până la 8…9 grade pe 13 august.
Pe tot parcursul perioadei de prognoză vor fi posibile ploi de scurtă durată, mai ales în cursul după-amiezelor, dar probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice pe arii mai extinse şi mai importante cantitativ va fi mai mare pe 31 iulie – 1 august şi din nou, între 7 şi 13 august.