Blake Fielder a recunoscut, într-un interviu acordat tabloidului The Sun, că doar el a adus droguri în casă. Chiar şi aşa, el dă toată vina pe Amy pentru dependenţa de droguri şi a declarat că s-a simţit uşurat când a aflat că artista a murit din cauza alcoolului.
Fostul soţ al lui Amy Winehouse a avut şi el probleme cu drogurile şi se află în închisoare dinainte ca artista să moară, în iulie anul trecut.
Părinţii lui Amy au cerut, la un moment dat, redeschiderea anchetei în legătură cu moartea fiicei lor, bănuind că aceasta a fost cauzată direct sau indirect de Fielder. În august, el însuşi a intrat în comă din cauza unei supradoze.