Capital Economics, despre România: Creşterea economică va încetini, iar inflaţia îşi va reintra în drepturi

Perioada de "lapte şi miere" a economiei româneşti, cu creştere economică puternică şi inflaţie foarte scăzută, se apropie de sfârşit, cred analiştii companiei britanice de consultanţă Capital Economics. Începând din 2018, urmează o perioadă de încetinire a creşterii economice, însoţită de creşterea inflaţiei şi a dobânzilor.
Filip Stan
19 mai 2017, 06:17
Capital Economics, despre România: Creşterea economică va încetini, iar inflaţia îşi va reintra în drepturi

Tendinţa se va face remarcată şi în Polonia, Ungaria sau Bulgaria, care au înregistrat de asemenea ritmuri ale creşterii economice cu mult peste media UE în ultima vreme, însă va fi mai pronunţată în România, unde dinamica PIB a accelerat ameţitor până la plus 5,7% în primul trimestru al acestui an, raportat la perioada corespunzătoare din 2016, reiese din datele Capital Economics şi prognozele Comisiei Europene.

Previziunile Capital Economics se bazează pe restrângerea deviaţiei PIB, care măsoară diferenţa dintre PIB-ul actual al unei economii şi PIB-ul potenţial, la „aproape zero”, scrie Economica.net.

„Perioada de «lapte şi miere», cu o creştere economică puternică acompaniată de inflaţie scăzută, de care s-a bucurat regiunea în ultimii ani, se apropie de sfârşit. Se pare că 2017 ar putea fi anul în care se atinge vârful de creştere economică pentru Polonia, Ungaria şi România”, comentează Liam Carson, analist la Capital Economics, citat de Bloomberg.

Una dintre principalele probleme observate de analişti este capacitatea de producţie limitată în raport cu cererea internă, alături de deficitul de forţă de muncă.

Astfel, consultanţii londonezi avertizează că orice noi măsuri de stimulare a consumului riscă să înrăutăţească riscurile inflaţioniste într-o perioadă în care cotaţiile mărfurilor sunt în plină revenire, aplicând presiuni în sens crescător asupra preţurilor.

Comisia Europeană estimează, în prognoza economică publicată săptămâna trecută, că creşterea economică a României va încetini, anul viitor, la 3,7%, faţă de 4,3% în acest an. Anul trecut, economia României a crescut cu 4,8%, accelerând de la plus 3,9% în 2015, în principal datorită consumului, stimulat prin reducerile de taxe şi creşterea veniturilor populaţiei. În primul trimestru din acest an, creşterea economică a accelerat puternic, la 5,7%, potrivit datelor INS publicate ieri. Este de departe cea mai puternică creştere economică din UE.

Citeşte mai mult pe Economica.net

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Unde poţi obţine cel mai uşor cetăţenia, în Europa? Ţările blânde cu străinii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Mari schimbări la BAC. Anunț de ultimă oră de la Ministerul Educației
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți