85 de cofetari şi studenţi la gastronomie au lucrat în trei schimburi pentru a realiza un tort de Cartea Recordurilor. Acesta are forma celui mai înalt vârf montan din Bolivia.
„Acum pregătim caramelul cu care vom umple cel mai mare tort din America de Sud. Avem nevoie de 300 de litri de lapte. Este o muncă grea, dar lucrăm cu dragoste”, a explicat Lourdes Garcia, un student la gastronomie, pentru un post local de televiziune.
Cantităţile mari de ingrediente au fost donate de un institut de gastronomie din Bolivia.
„Suntem 85 de cofetari implicaţi. Am folosit aproape 11.500 de ouă, 10 saci de făină, şapte saci de zahăr, 20 kg de zahăr pudră, 300 kg de caramel şi 300 de litri de smântână în onoarea iubitului nostru oraş La Paz”, a spus, la rândul său, bucătarul-şef Oscar Mora.
Sute de oameni au venit să aplaude cel mai mare tort din ţara lor şi să se înfrupte din cele 10.000 de felii. Deşi a fost cel mai mare tort realizat în America de Sud, nu a putut să depăşească recordul mondial, un tort pregătit în Indonezia, de 33 de metri înălţime,