Poliţiştii de frontieră de la Aeroportul Internaţional Bucureşti „Henri Coandă” au descoperit, joi dimineaţa, în bagajele unui bărbat aproximativ 4.000 de pachete cu ţigări, pe care acesta încerca să le introducă ilegal în România.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, în jurul orei 2,30, un cetăţean român, de 47 de ani, a aterizat pe Aeroportul „Henri Coandă” cu o cursă din direcţia Dubai.
După ce a ridicat bagajele de cală, persoana s-a deplasat spre ieşire pe culoarul verde, destinat celor care nu au nimic de declarat autorităţilor vamale.
Citeşte şi: Principalul suspect în cazul tinerilor din Suceava jefuiţi după nunta a fost prins la Oradea
Poliţiştilor li s-a părut suspect şi au făcut un control amănunţit asupra bagajelor de cală ale acestuia. În timpul verificărilor, au fost descoperite, nedeclarate, în trei geamantane de dimensiuni mari, mai multe pachete cu ţigări, fără timbru fiscal.
În urma inventarierii a rezultat cantitatea totală de 3.940 de pachete cu ţigări pe care bărbatul a declarat că le-a luat din Duty Free.
Citeşte şi: Medic de gardă, bătut de un pacient la spitalul din Feteşti
Întreaga cantitate de ţigări a fost reţinută de autoritatea vamală. În cauză, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.