Motanul Ahile, a cărui surditate ar explica nivelul de intuiţie, va face pronosticuri la Cupa Mondială din Rusia, alegând câştigătoarea din mai multe boluri de mâncare, identificate clar. Ahile trăieşte la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg.
Maria Haltunen a indicat agenţiei de presă R-Sport că „o conferinţă de presă specială” va fi organizată şi că Ahile va dispune de o acreditare oficială de suporter.
Circa 70 de pisici, ai căror strămoşi au fost aduşi de ţarul Petru cel Mare în secolul 17, protejează Ermitajul de şoareci şi dispun de un personal dedicat lor, condus de Anna Kondratieva. Potrivit acesteia, Ahile a luat o pauză şi s-a îngrăşat după ce a prezis în avans, anul trecut, echipa victorioasă la Cupa Mondială a Confederaţiilor, Germania.
Felina cântăreşte 4,7 kg.