Cele patru maşini s-au lovit una de cealaltă în momentul în care autoturismul care circula în faţă a redus brusc viteza de circulaţie.
Celelalte maşini aflate în spate nu au păstrat distanţa regulamentară şi nu au putut evita impactul.
Două persoane au fost uşor rănite. Ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, fără a fi necesar transportul la spital.
Traficul este îngreunat la această oră pe centura oraşului Ploieşti. La faţa locului au venit mai multe echipaje de pompieri pentru a acoperi petele de motorină de pe carosabil.