Cărbunaru, despre anunţul OMV cu privire la taxa de solidaritate: „Vă asigur că legislaţia din România va fi respectată, indiferent despre ce entitate discutăm”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a precizat că nu poate comenta punctul de vedere al companiei private OMV Petrom referitor la faptul că nu va plăti taxa de solidaritate, însă a asigurat că legislaţia din România va fi respectată, indiferent de ce „entitate discutăm”.
Filip Stan
08 feb. 2023, 17:52
Cărbunaru, despre anunţul OMV cu privire la taxa de solidaritate:

„Nu voi comenta declaraţii publice ale unor companii private, dar ce pot să vă asigur este că legislaţia din România va fi respectată, indiferent despre ce entitate discutăm. Există la acest moment un control pe care ANAF o derulează la această companie şi aşteptăm rezultatul acestei verificări. De asemenea, în baza rapoartelor oficiale pe care companiile vizate de această legislaţie, care nu reprezintă altceva decât o transpunere în legislaţia noastră luate la nivel european care sunt obligatorii pentru toate statele membre, inclusiv pentru România. Aceste rapoarte vor fi depuse în cursul anului, cel mai probabil în luna iunie, însă până atunci aşteptăm rezultatul verificărilor pe care instituţiile abilitate le efectuează, astfel încât la final vom avea mai multe detalii”, a afirmat Dan Cărbunaru, întrebat la finalul şedinţei de miercuri a Executivului despre faptul că OMV a precizat că nu va plăti taxa de solidaritate.

Chestionat despre controlul făcut de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Cărbunaru a explicat că este vorba despre o verificare care are legătură cu proiectele de mare adâncime pe care OMV Petrom le are în vederea exploatării gazelor naturale din Marea Neagră.

„Verificarea pe care Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale îl derulează la această companie nu are legătură legătură cu subiectul taxei pentru solidaritate. Are legătură cu proiectele la mare adâncime pe care această companie le are în vedere la Marea Neagră pentru exploatarea gazelor naturale şi, la finalul acestor verificări, acestă instituţie a statului român va fi în măsură să îşi prezinte concluziile. Nu aş putea da mai multe detalii legate de o verificare aflată în derulare la acest moment”, a completat Cărbunaru, potrivit News.ro.

Directorul financiar şi membru al Directoratului OMV Petrom Alina Popa a afirmat, pe 2 februarie, că OMV nu datorează taxă de solidaritate în ţara noastră, însă dacă ANAF va ajunge la o concluzie diferită, atunci compania va plăti. Ea a mai spus că ANAF a derulat un control la începutul acestui an, pentru a verifica cifra de afaceri şi structura acesteia.

Citeşte şi: Rareş Bogdan s-a dezlănţuit la adresa miniştrilor liberali, în frunte cu Virgil Popescu: „V-aş fi călcat în picioare pe jumătate dintre voi. La ce porcării faci, băi, nea Virgile!”

 

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Mutare strategică făcută de Ungaria în inima României!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Mariana Moculescu, pe mâna medicilor! A chemat ambulanța de urgență: 'Nu mai pot să mai lupt'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă obligatorie la gunoi pentru români. Amendă 25.000 de lei pe loc. E total interzis oriunde în țară
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul