Cardul de sănătate poate fi activat şi peste doi ani

Cardul de sănătate poate fi activat şi peste doi ani, chiar dacă el devine obligatoriu de la 1 mai, dacă asiguratul nu are nevoie de servicii medicale până la acel moment.
Iulian Tudor
21 apr. 2015, 11:56
Cardul de sănătate poate fi activat şi peste doi ani

Activarea cardului de sănătate se va face odată cu primul serviciu medical, nefiind necesar ca o persoană să meargă special la medic pentru iniţializarea cardului, care poate să rămână neactivat şi un an sau doi. Nimeni nu trebuie să meargă la medic special pentru a-şi activa cardul. Iniţializarea cardului se face odată cu acordarea primului serviciu medical. Altfel spus, asiguraţii pot păstra cardul neactivat şi un an, şi doi, dacă nu au nevoie să meargă la medic„, a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

Persoanele care nu doresc să utilizeze cardul de sănătate, din motive religioase sau de conştiinţă, pot primi o adeverinţă cu valabilitate de trei luni, care va înlocui cardul şi care va fi eliberată, la cerere, de casele de asigurări de sănătate.

De asemenea, cei care, până la 1 mai, nu au intrat în posesia cardului de sănătate vor beneficia de servicii medicale în baza unei adeverinţe eliberate de casa de asigurări de sănătate.

În cazul în care vechiul card a fost deteriorat sau pierdut, pacientul trebuie plăteşte o taxă de 15 lei pentru a i se elibera unul nou. În schimb, dacă un card de sănătate a fost inscripţionat greşit, pentru eliberarea unui duplicat nu se va plăti niciun leu.

Pe card nu va fi trecută nicio dată medicală decât dacă pacientul doreşte acest lucru. Niciun pacient nu poate cere medicului de familie să îi înregistreze în card dorinţa de a-şi dona organele, în caz de moarte cerebrală, dacă nu prezintă această declaraţie notarială„, a explicat preşedintele CNAS.

De la 1 mai, de când devine obligatori pentru asiguraţi, cardul de sănătate va trebui prezentat atât la internare, cât şi la externare.

CITEŞTE ŞI: CNAS: Au fost activate aproximativ 4 milioane de carduri de sănătate

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Băsescu, trădat de cine nu se aștepta. Toată lumea aștepta asta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte