Carele alegorice vor porni miercuri, la ora 18,00, din parcarea hotelului Perla din Mamaia, urmând să defileze prin staţiune în cadrul unei repetiţii. Organizatorii au precizat că debutul Carnavalului estival Mamaia 2013 va avea loc sâmbătă, de la ora 20,00, cu parada carelor alegorice prin staţiune, evenimentul urmând a fi deschis şi patronat, ca şi la prima ediţie, de primarul Radu Mazăre.
Edilul va fi prezent atât la repetiţiile de miercuri, cât şi la prima defilare oficială de sâmbătă, în calitate de amfitrion al carnavalul din postura „Regelui Soare” (Ludovic al XIV-lea), recunoscut în epocă drept patron al artelor, teatrului, circului, şi modei vestimentare. Alături de primarul amfitrion vor participa la parada inaugurală, în carele alegorice, modelele, catalogate drept cele mai frumoase fete din România.
La deschiderea carnavalului vor participa carele alegorice cu echipe de animaţie ale unor cluburi de pe litoral.
Carnavalul Mamaia 2013 este inclus în programul de promovare turistică a staţiunii – ”Fashion TV Summer Festival Mamaia 2013”. La finalul paradei carelor alegorice, de la ora 21,00, primarul Radu Mazăre va declara deschis Festivalul Fashion TV România, de pe scena amplasată în Piaţeta Cazinoului, din Mamaia.
Accesul şi participarea publicului la evenimente este gratuit.