Care este tariful lui Gheboasă. Cât cere la festivaluri: „Visam la banii aștia, nici nu puteam să-mi imaginez vreodată”

Care este tariful lui Gheboasă. Cântărețul a stârnit controverse pe Internet după ce a cântat pe scena de la Untold. Acolo, mii de adolescenți fredonau alături de el versuri obscene.
Alina Costache
07 aug. 2023, 16:25
Care este tariful lui Gheboasă. Cât cere la festivaluri:
Care este tariful lui Gheboasă

Care este tariful lui Gheboasă. Nu mai este un secret faptul că trapperul în vârstă de 22 de ani se numără printre idolii din noua generație, iar datorită acestui aspect, are și un onorariu pe măsură. Potrivit declarațiilor sale, cere mii de euro la festivalurile unde cântă.

Care este tariful lui Gheboasă

Toate (festivalurile – n.r.) mi-au dat cât am cerut, am cerut (anul acesta – n.r.) mai mult decât ceream de obicei. Visam la banii aștia, nici nu puteam să-mi imaginez vreodată. Dar nu-mi place să vorbesc despre bani, să le zic oamenilor câți bani am făcut.

Pentru că acolo sunt copii de 16-17 ani care nu-și permit, doar speră. Sunt copii cu lipsuri, amărâți rău de tot, cade casa pe ei, n-au nici pâine acasă, nu pot să vin să vorbesc de mii de euro când copiii ăia se uită la mine și eu sunt exemplu pentru ei“, a spus Gheboasă, în podcastul Acasă la Măruță.

Citește și: Gheboasă îl umilește pe Selly! Câți bani „sparge” pe lună artistul? „Sincer să îți zic, Selly joacă la pitici. Dacă el cheltuie 20.000 de euro pe lună…”

Gheboasă a trăit o adevărată dramă

Gheboasă și-a deschis sufletul despre copilăria sa, care nu a fost deloc una ușoară. Cât timp tatăl a fost închis, mama lui nu a vrut să audă de el, din plasament, ajungând să fie crescut de o familie adoptivă și bunici.

Trapper-ul povestește că părinții adoptivi, pe care îi iubește enorm, îl duceau des la închisoare, acolo unde se afla tatăl său, pentru a nu pierde contactul cu el. Deși artistul nu a mai ținut legătura cu mama sa, Gheboasă știe că mai are încă trei frați. Nu îi cunoaște, dar se gândește cu drag la ei.

Când eram mai mic, tatăl meu nu a putut să mă ia. Era arestat, iar mama mea nu mă voia. Asta e tot ce știu eu. Bunicii mei mi-au zis. Eu nu am ținut legătura cu mama, pentru că m-a urât toată viața. Ea nu m-a vrut niciodată și cumva nici eu nu am vrut-o pe ea. Nu m-a dat la întors, nu am suferit foarte tare, pentru că atunci când am crescut l-am avut pe tata și bunicii m-au ținut strâns la piept.

Mama, când ne întâlneam pe stradă, mă înjura. Tatăl meu a făcut tot posibilul să mă ia. Eu am fost în plasament la o familie 5-6 ani de zile, care m-au botezat. După 6 ani, tata s-a eliberat și a făcut tot posibilul, pe cale legală, prin instanță să mă ia.

Până la 6 ani, mergeam în vizită la închisoare și părinții mei adoptivi mă țineau la un geam să îl văd. Nu înțelegeam prea multe, nu înțelegeam ce înseamnă pușcăria, de ce e închis acolo. Lumea nu îmi spunea, pentru că dacă mi-ar fi spus că tata a ajuns acolo pentru că a făcut fapte rele, eu poate îl vedeam ca un om rău și nu mai trăgeam așa spre el. Când era mai tânăr, a furat.

Știu unde e mama mea și cum o cheamă, dar nu am numărul ei de telefon. Tatăl meu mă sfătuiește să mă duc la mama, să vorbesc cu ea. Am zis că nu mă simt confortabil, ea nu m-a căutat la ziua mea, să îmi explice ce s-a întâmplat.(…)

Știu despre mama că mai are o fată, pe care o cheamă Patricia, mai am o soră. Mama a mai stat în Spania câțiva ani și mai am doi frați și acolo. Mi-a zis tata că unul dintre copii, Martin, e leit cu mine. Eu mereu mi-am dorit să am un frate care să semene cu mine. M-au durut toate astea, dar m-au și călit. Mi-aș fi dorit să am familia unită, să stăm toți la masă”, a declarat Gheboasă, la emisiunea În Oglindă, prezentată de Mihai Ghiță.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH