Care sunt bunurile lui Voiculescu puse sub sechestru asigurator

Averea familiei Voiculescu este estimată la 600-650 de milioane de euro, conform presei de specialitate. Judecătorii au decis astăzi sa-l oblige pe omul de afaceri să plătească, împreună cu ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, un prejudiciu de peste 60 de milioane de euro. Ei au pus sechestru pe mai multe bunuri şi conturi ale patronului Antenelor.
Filip Stan
26 sept. 2013, 16:47
Care sunt bunurile lui Voiculescu puse sub sechestru asigurator

Pe numele său, Dan Voiculescu mai deţine puţin bunuri din cele cu care era creditat deoarece şi-a trecut aproape toată averea pe numele fiicelor sale. Conform declaraţiei de avere depuse la ANI, Dan Voiculescu deţine doar un apartament pe Şoseaua Kiseleff, cumpărat în 2002 şi conturi şi depozite bancare ce însumează echivalentul a 1.500.000 €, conturile fiind în euro, dolari, lire sterline şi franci elveţieni.

Pe de altă parte, Voiculescu a acordat şi împrumuturi mari celor două fiice, 5.000.000 €. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, îi este dator cu 295.000 €, iar Mihai Gâdea cu 695.000 de lei.

Deocamdată, sentinţa primită de către Voiculescu nu este definitivă, iar bunurile sechestrate rămân în proprietatea lui, fără a avea însă dreptul de a le înstrăina. În cazul în care sentinţa va rămâne aceeaşi şi la următoarea instanţă, Voiculescu ar putea să piardă aceste proprietăţi.

Dan Voiculescu a fost condamnat, joi, la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). În acelaşi dosar a fost condamnat şi medicul Gheorghe Mencinicopschi, la şase ani de închisoare, cu executare. Tot la şase ani de închisoare cu executare au fost condamnaţi şi fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa şi Cătălin Sandu Jean. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

Instanţa Tribunalului Bucureşti s-a pronunţat joi în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, în care principal inculpat este Dan Voiculescu, preşedintele fondator al Partidului Conservator. Fostul senator a fost condamnat la cinci ani de închisoare, cu executare, sub acuzaţia de spălare de bani.

În acelaşi dosar, al privatizării Institutului de Cercetări Alimentare a fost condamnat şi medicul Gheorghe Mencinicopschi, la şase ani de închisoare, cu executare. Tot la şase ani de închisoare cu executare au fost condamnaţi şi fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa şi Cătălin Sandu Jean.

La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro

Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, a fost acuzat de procurori de „folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată”.

Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiş, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnişoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene şi Flavius Adrian Pop. Toţi aceştia sunt acuzaţi de complicitate la stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de cea reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar, comisă în acţiunea de privatizare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Gheorghe Mencinicopschi a fost membru al PC, director general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti. Acesta a fost acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Andra Voloș, prima reacție după ce Robert Lele a anunțat despărțirea, dar apoi a șters postarea. Mesajul emoționant al soției cântărețului / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cât costă să construiești o casă de 90 mp pe un singur nivel, la prețul actual al materialelor de construcție și manoperei din 2025. Lista completă a prețurilor
Capital.ro
Marea actriță s-a stins. Era cea mai elegantă doamnă: Poți străluci, în ciuda oricărei suferințe
Playtech.ro
Programul „Subvenții pentru căminul familiei”. Când începe şi cum s-ar plăti ratele la bănci de către stat
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Medicii i-au reatașat capul unei femei „decapitate” după o căzătură cumplită. „Neurochirurgul meu a trebuit să-mi țină craniul în loc cu mâinile”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Imagini emoționante cu Armin Nicoară și bebelușul său. Cum a fost surprins cu fiul său, Amir Efrem / VIDEO
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! Cod galben de vânt puternic. Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea în toată țara
Evz.ro
Trei rețete de pește pentru Florii. Idei delicioase de post cu garnitură inclusă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Angela Similea a pierdut una dintre cele mai dragi persoane! Mesajul sfâșietor postat de artistă: „Mă rog ca sufletul ei să-și deschidă aripile”
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea va fi grațiată? Anunțul făcut de Victor Ponta și Crin Antonescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii