Care sunt cele mai CONSUMATE BĂUTURI din lume

Berea, vinul şi romul sunt cele mai consumate băuturi din lume, arată cercetătorii americani.
Filip Stan
29 iun. 2015, 10:00
Care sunt cele mai CONSUMATE BĂUTURI din lume

Preferinţele consumatorilor diferă însă de la ţară la ţară, dar cei mai împătimiţi băutărori sunt vest-europenii.

Cercetătorii de la Bank of America au realizat un studiu care arată cele mai consumate băuturi alcoolice în lume.

Berea este pe primul loc. Mai ales în Statele Unite şi Canada, acolo unde reprezintă 44% din consumul total de alcool, iar tăria e pe locul al doilea, cu 28%. Berea e celebră şi în Europa de Est, unde procentul de consum e mai mare, 50%.

Culmea, vinul este pe ultimul loc în top, cu doar 14%. În schimb, în Europa de Vest este cea mai consumată băutură alcoolică.

În Asia e preferat lichiorul, chiar mai bine de 80%. Acolo oamenii consumă şi alte băuturi spirtoase: în India romul face furori, iar în Filipine, ginul.

Referitor la cei mai mari consumatori de alcool, tot vest-europenii sunt fruntaşi. O singură persoană consumă anual 8 litri de alcool pur, în timp ce est-europenii sunt pe locul al patrulea, cu 5,8 litri. De altfel, anul trecut şi România se afla pe locul al patrulea în topul ţărilor unde se consumă cel mai mult alcool.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
Playtech.ro
Scandal uriaș între Liviu Dragnea și Mihai Găinușă. Prezentatorul TV a fost concediat, politicianul nu s-a mai abţinut
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Dispozitivele medicale din China, un pericol
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
România își reafirmă susținerea față de Ucraina, la trei ani de conflict
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!