Care sunt pericolele tranzacţionării pe Forex

Tranzacţionarea pe piaţa Forex este promovată ca fiind foarte profitabilă pentru oricine. Din păcate, foarte puţini cunosc dezavantajele şi pierderile pe care le pot genera tranzacţiile pe valute internaţionale.
Romania TV
12 oct. 2012, 14:37
Care sunt pericolele tranzacţionării pe Forex

„Cel mai rău este să te laşi furat de ideea că este uşor de făcut bani pe forex (piața valutară), de la tastatura calculatorului personal. Dacă ar fi uşor, am fi cu toţii bogaţi! Nu oricine poate fi un jucător forex, iar şi mai greu va deveni trader, adică o persoană pricepută la tranzacţii, după un proces de învăţare a fundamentelor financiare şi economice, în funcţie de care evoluează cursurile valutare“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Corneliu Stanciu, un consultant de investiții cu o experienţă considerabilă şi administrator de fonduri de investiţii.

Există greşeli fundamentale în acest joc, pe care adeseori nu le stăpânesc nici brokerii profesionişti. Iată cum ne-au fost prezentate de consultantul Corneliu Stanciu:

1. Să crezi că este uşor să faci bani prin tranzacții on-line.

2. Să crezi că orice broker poate face bani pe forex, fără o pregătire avansată.

3. Să crezi că eşti mai deştept decât piaţa.

„Trendul este prietenul tău, până când nu mai este!“, spune Corneliu Stanciu.

„Nu poţi păcăli piaţa, care se poate întorce oricând împotriva pariurilor tale“.

„Cu cât vei fi mai bine pregătit, cu atât vei reduce riscul să ţi se întâmple aşa ceva“.

4. Să nu ai un plan de tranzacționare. Ai nevoie de ţinte şi praguri precise de preţuri la care să reacţionezi cu ordinele potrivite.

5. Să nu te informezi constant şi amănunţit ce face brokerul în numele tău. Să accepţi la timp pierderile. Pierderea poate fi limitată, ieşind cât mai repede dintr-un pariu, conform planului prestabilit!

Citeşte alte pericole ale tranzacţionării pe platformele Forex pe ECONOMICA.NET.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“
Fanatik.ro
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și prețuri accesibile la achiziție
Capital.ro
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu semnezi amenda primită în trafic. Avertismentul Poliţiei Rutiere
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bolojan: „Nu pățești nimic dacă stai într-un avion de linie cu echipa ta. E o chestiune de normalitate”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
O nouă ordonanță de urgență. E obligatoriu pentru toți pensionarii
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Sfâșietor! Declarațiile cutremurătoare ale mamei jandarmului împușcat mortal în cap de un coleg. Ce mesaj i-a transmis fiul ei, cu doar câteva zile înainte de tragedie
Cancan.ro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Rusia e de acord cu armistițiul în Ucraina, doar că există unele „nuanțe”. Putin spune că le va discuta cu Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Politicieni creați în eprubetă: șefa POT vrea să ”instaureze” turul doi