Prezentatorul „Super Bingo Metropolis”, Mihai Mitoşeru, a luat marea decizie, vizavi de relaţia lui cu iubita sa, Noemi, scrie spynews.ro.
După 9 ani de relaţie, presăraţi cu suişuri şi coborâşuri, cei doi au stabilit data nunţii şi sunt pregătiţi să-şi facă planuri pe termen îndelungat.
Citeşte şi Mihai Mitoşeru pe Facebook: „Copilul nostru a plecat pe lumea cealaltă”
„Ne vom căsători anul viitor, pe 11 iulie. A durat 9 ani până l-am convins, nici eu nu ştiu cum am reuşit. A fost foarte greu. Ne-am dorit amândoi acest lucru şi după doar 3 luni m-a cerut de soţie, s-a pus în genunchi, mi-a pus inelul pe deget, iar eu am acceptat, chiar dacă inelul era cam mare şi îmi cădea de pe deget. Se pare că în cazul lui, de la a zice la a face e o cale lungă şi cred că pauza de care am avut parte amândoi, ne-a făcut să ne dăm seama că ne iubim cu adevărat”, a povestit Noemi.