Cargounit, cea mai mare companie independentă de leasing a locomotivelor din regiune, intră pe piaţa din România

Cea mai mare companie poloneză de leasing de locomotive îşi lărgeşte activitatea şi intră pe piaţa din România după ce a livrat astăzi o locomotivă nouă din clasa Smartron, moment marcat printr-o ceremonie de recepţie desfăşurată la Gara Băneasa. Extinderea afacerii Cargounit în ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE) va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării conectivităţii în regiune.
Alina Costache
25 aug. 2022, 14:56
Cargounit, cea mai mare companie independentă de leasing a locomotivelor din regiune, intră pe piaţa din România

Cargounit este deţinut de Fondul Iniţiativei celor Trei Mări (FI3M), care are drept obiectiv dezvoltarea infrastructurii de transport, digitale şi energetice din această regiune a Europei. FI3M este braţul de investiţii al Iniţiativei Celor Trei Mări ai cărui iniţiatori, cofondatori şi investitori sunt EximBank, în numele Guvernului României, şi Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK), banca poloneză de dezvoltare.

“Atât piaţa de închiriere de locomotive din Polonia, cât şi cea din România, una dintre cele mai mari pieţe feroviare din regiune, au un mare potenţial. Ne bucurăm că noul nostru client, Unicom Tranzit, a decis să aleagă oferta Cargounit de închiriere a celor două locomotive Smartron. Cargounit se numără printre primele entităţi care oferă închiriere de locomotive moderne pe piaţa din România. Ne dorim să creştem numărul de locomotive Smartron închiriate atât pe piaţa din România, cât şi în Bulgaria. Pe baza soluţiilor dovedite ale celor de la Siemens Mobility, suntem convinşi că locomotiva Smartron este alegerea potrivită pentru transportatorii locali care caută un echipament modern şi fiabil, de cea mai înaltă eficienţă tehnică”, a declarat la ceremonie Directorul General al Cargounit, Łukasz Boroń.

Predarea oficială a locomotivei Smatron, produsă de Siemens Mobility, divizia de mobilitate a Siemens, s-a făcut în prezenţa reprezentaţilor Cargounit, ai băncii poloneze de dezvoltare Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK), ai EximBank România şi ai Unicom Tranzit, beneficiarul locomotivei şi unul dintre clienţii companiei poloneze în România şi în regiune. De asemenea, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai administratorului de investiţii specializat în infrastructură Amber Infrastructure Group, consultantul Fondului Iniţiativei celor Trei Mări (FI3M), proprietarul Cargounit.

Smartron este prima din cele două locomotive închiriate de Unicom Tranzit, compania românească de transport şi expediere marfă. Cu o greutate de aproape 83 de tone şi un ampatament de 1,435 de mm, locomotiva este adaptată să funcţioneze pe curent alternativ de 15 kV sau 25 kV şi este echipată cu sistemul de protecţie a trenurilor PZB/LZB. Are o putere de 5,4 MW şi se deplasează cu o viteză maximă de 160 km/h.

„Predarea de astăzi a locomotivei Smartron către primul nostru partener din România este un pas important în dezvoltarea afacerii Cargounit, odată cu intrarea în sectorul feroviar din România, o piaţă cheie pentru noi. Cargounit îşi continuă traseul conform obiectivelor de business după achiziţia sa de către Fondul celor Trei Mări la finalul anului 2020, moment din care a decis şi reînnoirea flotei prin achiziţia a peste 50 de locomotive moderne. Avem o viziune solidă întinsă pe termen lung pentru Cargounit, aceea de a-i consolida poziţia de lider în Polonia, cât şi de a-i susţine extinderea în noi zone din regiune astfel încât să fie atinse şi obiectivele Fondului. Evenimentul de astăzi marchează aşadar începutul unei călătorii pe care o facem împreună şi la capătul căreia potenţialul Cargounit în regiune dorim să fie pe deplin atins”, a completat şi Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Cargounit, Cameron Cook.

Cel mai mare operator regional de leasing în sectorul feroviar, Cargounit este un jucător cheie în Europa Centrală şi de Est pe piaţa serviciilor de închiriere de locomotive. Cu o flotă de 185 de locomotive, atât de tracţiune, cât şi de manevră, Cargounit are în portofoliul de clienţi companii care oferă servicii de transport pentru diverse sectoare – chimic, materiale de construcţie, combustibil fosil, componente auto etc.

Cargounit îşi dezvoltă afacerea atât prin extinderea pe noi pieţe, cât şi prin modernizarea flotei pe care o deţine (achiziţionează locomotive de ultimă generaţie) şi pe care apoi o pune la dispoziţie clienţilor săi în regim de leasing. Ţările din CEE rămân o zonă importantă de dezvoltare pentru compania poloneză.

Actualul context din sectorul feroviar pe segmentul transportului de marfă este favorabil dezvoltării flotei de locomotive destinate închirierii, în măsura în care războiul din Ucraina a determinat o redirecţionare către transportul feroviar a unor volume semnificative de marfă care anterior erau exportate pe rute maritime din Ucraina. În acelaşi timp, presiunea de a înlocui materialul rulant vechi cu unul modern a dus la o creştere semnificativă a cererii.

DESPRE CARGOUNIT

Carogunit este cel mai mare jucător regional pe piaţa de leasing de locomotive şi este deţinut integral de FI3M din octombrie 2020, fiind chiar prima investiţie a entităţii. FI3M este braţul de investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări ai cărui iniţiatori, cofondatori şi investitori sunt Guvernul României şi BGK.

Flota este de 185 de locomotive, dintre care 104 sunt electrice.

DESPRE INIŢIATIVA CELOR TREI MĂRI, FI3M & AMBER INFRASTRUCTURE GROUP

Iniţiativa celor Trei Mări (I3M), creată în 2019, este un grup care reuneşte 12 state din jurul mărilor Baltică, Neagră şi Adriatică. Este vorba de Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.

În 2019 a fost creat şi Fondul de Investiţii al Iniţiativei – FI3M, România jucând un rol cheie. Iniţial capitalizarea de 520 de milioane de euro a fost asigurată de banca poloneză de dezvoltare BGK în parteneriat cu Guvernul României.

FI3M se axează pe susţinerea proiectelor din domeniul infrastructurii în sectoarele transport, energie şi digital din regiunea celor Trei Mări. Fondul este înregistrat şi funcţionează potrivit prevederilor legislaţiei pieţei de capital din Luxembourg.

Pe lângă consolidarea cooperării şi îmbunătăţirii infrastructurii regionale, obiectivul Fondului este şi de a aduce profit investitorilor săi din activitatea desfăşurată. Administrarea investiţiilor fondului a fost delegată unor entităţi specializate şi independente. Resursele Fondului sunt complementare banilor publici şi fondurilor UE.

Transportul este unul dintre cei trei piloni de investiţii pentru FI3M, iar potenţialul în sector este de 290 de miliarde de euro la nivelul anului 2030, potrivit datelor SpotData

În cei trei ani de funcţionare, capitalizarea s-a dublat, iar FI3M beneficiază de consultanţa grupului britanic specializat în investiţii în infrastructură, Amber Infrastructure Group ai cărui acţionari majoritari sunt din SUA. Compania are o echipă de peste 160 de specialişti în infrastructură şi investiţii, cu birouri în Europa, America de Nord şi Australia.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Diana Șucu, dezvăluiri de senzație, după 20 de ani de tăcere: “Pe Dan l-a costat 45 milioane de euro divorțul de fosta soție”
Capital.ro
Data când se schimbă buletinele în România. Românii vor primi cărți de identitate cu cip
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Se elimină un impozit important. Toți românii au de câștigat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Minivacanță de 3 zile în luna iunie pentru toți angajații din România! Când pică Rusaliile în anul 2025
MediaFlux
Trump apără România! Imaginile care dau fiori rușilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier