Fanii Carla’s Dreams, pictati pe fata intocmai precum idolii lor, au cantat la unison vers cu vers, s-au bucurat de piesele cantate in premiera si au creat impreuna momente unice la Arenele Romane.
Show-ul a fost 100% live, full band, cu momente amuzante, dar si energice sau sensibile si emotionante, cu invitati speciali artistii cei mai mari ai Romaniei.
De asemenea, tot in premiera, cei de la Carla’s Dreams au prezentat fanilor „Acele”, noul lor single, piesa care va fi inclusa pe urmatorul album al artistilor la care deja au inceput sa lucreze.
Aceasta piesa a facut 1.000.000 de vizualizari in 24 ore de la lansare.
Piesa a fost compusa de Carla’s Dreams si produsa de Alex Cotoi. Videoclipul a fost filmat in Chisinau in regia lui Roman Burlaca, cel care a realizat si clipurile pieselor anterioare: „Te rog”, „Sub pielea mea | eroina” si „Aripile”.
Albumul ‘NGOC’, lansat la Arenele Romane, contine piese precum „Te rog”, „Sub pielea mea”, „Aripile”, „P.O.H.U.I” feat. INNA, „Rachete”, „Cum ne noi” cu Delia, „Lumea ta” cu Loredana, „Suna-ma” cu Antonia.
Piesele au fost compuse de Carla’s Dreams si produse de ei impreuna cu Alex Cotoi, Sebastian Barac, Marcel Botezan, Radu Ionatan.
Carla’s Dreams surprind prin muzica lor, iar rezultatele continua sa apara. Carla’s Dreams sunt artistii nonconformisti, talentati, creativi care cuceresc Romania si impresioneaza prin mesajele puternice, sound-ul divers.