„Parchetul din Tokyo l-a arestat pe Carlos Ghosn fiind bănuit de încălcarea legislaţiei financiare”, susţine NHK. Informaţia a fost confirmată şi de cotidianul nipon Yomiuri.
Anterior, constructorul auto japonez Nissan Motor Co a organizat o conferinţă de presă la sediul său de la Yokohama, la periferia capitalei Tokyo, ocazie cu care a informat că preşedintele Consiliului de Administraţie, Carlos Ghosn, „timp de mai mulţi ani”, a declarat la fisc venituri inferioare valorii reale. Conform rezultatelor unei anchete interne, „au fost descoperite alte nereguli, precum utilizarea bunurilor companiei în scopuri personale”, a informat constructorul auto japonez, care a adăugat că va propune Consiliului de Administraţie demiterea lui Carlos Ghosn „în cel mai scurt timp posibil”. Nissan a precizat că a furnizat informaţii procurorilor şi cooperează cu aceştia în cursul anchetei lor.
În vârstă de 64 de ani, Carlos Ghosn este cel care a dus alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi în fruntea industriei auto mondiale, o reuşită care i-a adus o remuneraţie uneori contestată. Potrivit firmei de consultanţă Proxinvest, pentru diferitele sale poziţii în cadrul alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, Carlos Ghosn a fost recompensat în 2017 cu 13 milioane de euro, dintre care 7,4 milioane euro le-a primit în calitate de CEO al Renault.
Aflat la conducerea grupului francez Renault din 2005, Carlos Ghosn a reuşit să câştige încrederea acţionarilor prin rezultatele pe care le-a obţinut atât la Renault cât şi la partenerul japonez Nissan. „Un lider este înainte de toate cineva care generează performanţă”, spunea Carlos Ghosn.
Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile cu 10,6 milioane unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota.
Sub conducerea lui Carlos Ghosn, alianţa Renault-Nissan s-a consolidat financiar şi a fost primul grup care a investit sume consistente în automobilele electrice, astfel că în prezent este lider mondial pe acest segment.