Carmen Dan: Mai sunt 8.400 de angajaţi ai MAI care îndeplinesc condiţiile de pensionare anul acesta

Peste 8.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne îndeplinesc, în 2017, condiţiile necesare de pensionare, iar o statistică arată că anul acesta au părăsit sistemul, până în prezent, peste 4.000 de persoane, potrivit ministrului Carmen Dan.
Filip Stan
13 aug. 2017, 19:29
Carmen Dan: Mai sunt 8.400 de angajaţi ai MAI care îndeplinesc condiţiile de pensionare anul acesta

„Eu am cerut o analiză şi, în anul 2017, mai sunt 8.400 care, în mod legal, ar îndeplini condiţiile de pensionare. Eu cred că şi situaţia în care ar alege toţi cei 8.400 să se pensioneze ne-am duce către aceeaşi cifră. Şi să nu uităm că până la urmă vorbim de un sistem care are un deficit de personal 20.000 de angajaţi. Dacă am fi continuat în ritmul ăsta, mă întreb unde am fi ajuns, pentru că acest sistem a început a pierde oameni din 2010, când ştim foarte bine ce s-a întâmplat. În acest moment, avem un deficit de 20.000 de persoane. În zona de ordine publică e deficitul cel mai mare”, a explicat ministrul de Interne, Carmen Dan, la A 3.

Aceste declaraţii au fost lansate în urma discuţiei în jurul cifrelor personalului din sistem în anii 2016 şi 2017. Potrivit datelor prezentate, dacă în anul 2016 s-au pensionat 12.500 de angajaţi şi au fost încadraţi 5.250 noi, anul acesta s-au retras 4.400 de oameni, în vreme ce 5.350 s-au angajat.

DailyBusiness
Cum să îți faci propriul detergent de rufe acasă, natural și foarte rezistent
Spynews
Irisha, în lacrimi după despărțirea de iubitul ei, Domenico! Ce se întâmplă cu influencerița / FOTO
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Orașul unde va fi dezvoltat un proiect de transport public unic în România. Va fi similar celor din Elveția și Germania, investiția e uriașă, 250 de milioane de euro
Capital.ro
Interzis pe balcon! Regulă pentru românii care care stau la bloc! Termenul este de 3 zile
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni pun o frunză de dafin în carcasa telefonului. Trucul care a devenit viral
DailyBusiness
Ce a făcut Irinel Columbeanu cu ultimii bani. Pe ce a cheltuit fostul milionar 600.000 de euro: ”Știam că e ultima sursă, dar nu mi-a păsat”
Adevarul
Ce i-ar fi șoptit Brigitte lui Emmanuel Macron după gestul neașteptat. Dezvăluirile unui expert în citirea pe buze
wowbiz.ro
Întregul film al morții lui Falko, calul campion care s-a prăbușit imediat după ce a câștigat un concurs de tras bușteni! Ce i-ar fi provocat, de fapt, decesul: „L-au mai forțat 10 minute. Când a ajuns în dreptul meu, a căzut”
Spynews
Lucian Viziru nu a vorbit cu fratele lui, Augustin, timp de doi ani. Ce spune actorul despre relația lor
Spynews
Soția lui Sorin Copilul de Aur, mesaj tranșant pentru toate femeile care îl vor pe manelist: „Au tot încercat să ne despartă”. A pus-o la punct din nou și pe presupusa amantă însărcinată
Evz.ro
Au apărut crenvurștii Dubai. Prețul nu este mic deloc
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Cod roșu de inundații prelungit! Lista zonelor afectate
Cancan.ro
Artista din România care a fost diagnosticată cu cancer: 'Doctorul mi-a dat câteva zile' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a aflat secretul lui George Simion și Călin Georgescu. Cine îi conduce pe cei doi: Acolo a primit niște ordine
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Martina, o fată de 14 ani, a fost ucisă cu pietre de fostul iubit! Acesta s-a prefăcut că participă la căutările tinerei dispărute, alături de părinții ei
Cei doi copaci pe care nu ar trebui să îi ai în curte. De ce nu trebuie plantați niciodată lângă casă
MediaFlux
Înălțarea Domnului 2025: Tradiții, superstiții și greșeli de evitat pentru joi, 29 mai
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Agenția crimei. Cum și-a transformat clanul Căldăraru firma de turism într-o poartă spre ilegalități în SUA